Fost director de instituție publică, consilier al primarului Cătălin Flutur

Fost director de instituție publică, consilier al primarului Cătălin Flutur
Un fost director al unei instituții publice din Botoșani a intrat, de săptămâna aceasta, în echipa de consilieri a primarului Cătălin Flutur, fiind cel de-al patrulea consilier angajat la cabinet.

Este vorba de Sorin Grindei, fost director al Agenției pentru Protecția Mediului în perioada 2005-2011.

Grindei se va ocupa, în calitate de consilier al primarului, în special de problemele de mediu.

"Pentru început am preluat problemele de mediu, iar în etapa următoare vom vedea și alte capitole. Am început cu mediul pentru că e un pic de experiență acumulată în perioada anterioară, sunt niște probleme la ora actuală care necesită și soluții rapide, și sperăm ca în etapa următoare să se contureze o soluție la o problemă care s-ar putea să apară până la sfârșitul anului. Se știe că legislația de mediu este în plină expansiune, cu niște obligații asumate în tratatul de aderare, avem niște ținte de îndeplinit, apar niște suprataxe de la 1 ianuarie 2017 și vrem să vedem în etapa următoare ce soluții putem găsi cu toate instituțiile care lucrează în acest domeniu", a spus Sorin Grindei.

Grindei a mai fost șeful cancelariei prefectului pe vremea lui Cristian Roman, iar anterior angajării la Primăria Botoșani a activat în mediul privat. 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Profesorii „vinovați” de rezultate slabe la simularea de la Bacalaureat, trimiși la perfecționare!

Joi, 18 Aprilie 2024
542

Inspectorii școlari vor organiza activități metodice cu profesorii care predau discipline pentru Bacalaureat. Prioritatea este acordată profesorilor care au elevi cu medii sub 6 la simularea exame...

Bărbat de 49 de ani, depistat conducând sub influența alcoolului pe un drum din județ!

Joi, 18 Aprilie 2024
120

În cursul zilei de miercuri,17 aprilie 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.1 Botoșani au oprit pentru control pe drumul public din comuna Gorbănești un autoturism co...

Beneficiarii de prestații sociale își vor primii zilele următoare drepturile bănești!

Joi, 18 Aprilie 2024
75

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Botoșani anunță că au fost virate în Trezoreria Botoșani  sumele necesare efectuării plăţilor drepturilor aferente  ...