Florin Piersic s-a înscris în anul întâi la Facultatea de Psihologie de la Univ. "Petre Andrei" din Iaşi

Florin Piersic s-a înscris în anul întâi la Facultatea de Psihologie de la Univ. "Petre Andrei" din Iaşi

 FLORIN PIERSIC  

Actorul Florin Piersic s-a înscris miercuri, în anul întâi la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din cadrul Universităţii "Petre Andrei" din Iaşi, el completând formularul de înscriere la Decanatul facultăţii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Florin Piersic a luat această decizie în urma unei întâlniri cu studenţii acestei facultăţi, în cadrul căreia a spus că vrea să urmeze cursurile universităţii ieşene.

"Eu vreau să mă pregătesc pe bune la această facultate. Am făcut asta pentru că aici am găsit o atmosferă plăcută, cu studenţi care pur şi simplu m-au primit precum suporterii pe Hagi. Sigur că nu voi putea să vin la cursuri, dar o să mă pregătesc pentru anul I, nu glumesc, din plăcerea de a studia", a declarat, miercuri, Florin Piersic.

El a adăugat că vrea să-şi păstreze "sufletul tânăr" şi că are la Iaşi numeroşi prieteni.

"Acum, la 74 de ani, nesilit de nimeni şi de bunăvoie, am zis "ce-ar fi, dom`le, să fiu din nou student?" De ce m-am gândit la asta? Pentru că eu socotesc că tot ce ne ţine pe noi în viaţă e sufletul. Eu am foarte mult suflet pentru multă lume. Eu vreau să-mi păstrez sufletul tânăr până în ziua în care am să vă spun la revedere", a adăugat actorul.

Florin Piersic a participat, marţi, la o întâlnire cu studenţii şi profesorii Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din cadrul Universităţii Petre Andrei din Iaşi.

"Oricum mă veţi trece la examene, că doar nu mă veţi lăsa repetent să ajung la 80 de ani tot în anul întâi. În plus, am şi interes, pentru că am văzut multe studente frumoase aici", le-a spus Piersic celor prezenţi în sală.

La rândul său, rectorul Universităţii Petre Andrei din Iaşi, Doru Tompea a afirmat că este bucuros să audă că Florin Piersic vrea să devină student.

"Florin Piersic ne-a marcat copilăria şi tinereţea. Eu m-am născut cu Florin Piersic. Sunt extrem de bucuros că putem institui, probabil în premieră în România, calitatea de student onorific, mai cu seama că este vorba de un monument cultural de talia lui Florin Piersic", a spus rectorul Doru Tompea.(Gandul.info)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

FC Botoșani - Dinamo 2-1! Meci nebun pe Stadionul Municipal

Marţi, 23 Aprilie 2024
502

Dinamo a primit un penalty, după o fază la care Țigănașu și-a spart capul. Mai apoi, Abdllah a ratat penalty-ul. Bogdan Andone a protestat vehement, și a fost eliminat.Ulterior, Dinamo a ma...

Proiect USR înaintat Senatului: Absolvenții de liceu care au promovat bacalaureatul ar putea să-și mărească nota la cel puțin una din probe!

Marţi, 23 Aprilie 2024
69

Absolvenții de liceu care au promovat examenul național de Bacalaureat ar putea să-și mărească nota la cel puțin una din probe, potrivit unui proiect depus la Senatul României de către U...

Polițiștii rutieri au verificat respectarea traseelor de deplasare stabilite pentru autovehiculele ”Școală”!

Marţi, 23 Aprilie 2024
89

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat luni, 22 aprilie 2024, o acțiune pentru prevenirea și combaterea abaterilor la regimul rutier de către instructorii autorizați din cadrul ș...