Farmacii și laboratoare de analize medicale sancționate de CJAS Botoșani! Vezi pentru ce!

Farmacii și laboratoare de analize medicale sancționate de CJAS Botoșani! Vezi pentru ce!
Un control efectuat de reprezentanții Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Botoșani la mai multe farmacii și laboratoare de analize medicale s-a lăsat cu sancțiuni, contractele cu mai mulți furnizori fiind diminuate pentru o anumită perioadă de timp.

Potrivit președintelui CJAS, Costel Lupașcu, în primul trimestru al acestui an, trei farmacii au fost sancționate cu diminuarea sumei cuvenite pentru luna anterioară controlului. O farmacie a primit o sancțiune de 5% din valoarea contractului, iar alte două de 10%. Suma totoală imputată farmaciilor a fost de 4.500 de lei.

“Contractele au fost diminuate pentru luna anterioară controlului întrucât farmaciștii nu au fost găsiți la program, erau doar asistenții", a precizat președintele CJAS Botoșani.

În urma unui control inopinat au fost aplicate sancțiuni, cu diminuarea contractului cu 10%, și la două laboratoare de analize medicale. În timpul controlului, medicii de laborator nu au fost găsiți la program. Sumele imputate au fost de 3.200, respectiv 2.300 lei.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un polițist din Botoșani a cheltuit banii furați de la un bătrân, pe care tâlharii îi restituiseră!

astăzi, 15:34
264

Curtea de Apel Suceava l-a condamnat definitiv pe Ionuț-Cezar S., agent de poliție judiciară la Secția de Poliție Rurală nr. 1 din Botoșani, la doi ani de închisoare cu suspendarea execut...

Rugăciune pentru cei bolnavi într-o parohie din Botoșani. ”Vă rog și pe dumneavoastră să pomeniți aceste nume” (Foto)

astăzi, 15:14
292

Credincioșii s-au rugat joi seara alături de preoți pentru cei bolnavi și neputincioși. Oameni care au mare nevoie de rugăciunea semenilor.Joi seara, 18 aprilie, cinci preoți au slujit Tain...

Luptătorii greco-romani de la LPS Botoșani, lideri incontestabili la nivel național! (foto)

astăzi, 14:49
106

În perioada 12 – 14 aprilie 2024, sportivii din cadrul secției de lupte a Liceului cu Program Sportiv (LPS) din Botoșani au participat la Finala Cupei României pentru categoria de ...