Drumurile județene intră în reparații

Drumurile județene intră în reparații
Mai multe tronsoane de drum județean vor intra în reparații de săptămâna viitoare.

Președintele Consiliului Județean, Gheorghe Sorescu, a anunțat că dacă nu vor fi contestații la licitația privind întreținerea drumurilor județene, care a fost câștigată de firma Transporturi Auto, luni va fi semnat contractul.

Cei de la Direcția Județeană de Drumuri și Poduri vor stabili care sunt drumurile care necesită intervenții de urgență. Consilierii județeni au alocat, joi, 1,17 milioane de lei către Direcția de Drumuri, din fondurile alocate de Guvern.

“La Direcția de Drumuri și Poduri au fost alocate sume la începutul anului și au fost făcute intervenții dar într-o cantitate și o sumă relativ mică. Licitația pentru întreținere a avut loc, firma a fost desemnată și suntem în faza de contestații. În cazul în care nu se vor depune contestații, luni se va semna contractul și se va intra pe toate drumurile. Vom prioritiza intervențiile și pe toate drumurile care sunt într-o stare deplorabilă vom intra cu lucrări de plombare, reabilitare, covor asfaltic, împietruire", a precizat Gheorghe Sorescu.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un corp al Spitalului „Mavromati” intră în reabilitare. Unde va fi mutată activitatea?

astăzi, 14:41
66

De săptămâna viitoare încep lucrările de reabilitare a corpului de clădire care găzduiește bucătăria, dar și spălătoria Spitalului Județean „Mavromati” din Botoșan...

Posturi scoase la concurs într-o instituție din Botoșani!

astăzi, 14:22
207

Agenția pentru Protecția Mediului (APM) din Botoșani anunță faptul că în luna martie s-au vacantat în cadrul instituției două locuri de muncă. Este vorba despre două posturi de c...

Cum vrea un fost consilier al lui Costică Macaleți să schimbe pe furiș procedura de verificare a colaboratorilor Securității!

astăzi, 13:54
92

În timp ce Parlamentul numește șase noi membri în Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), în instituție mocnește un scandal legat de procedura de ...