Drumul de la un copil-trofeu la un copil mort

Drumul de la un copil-trofeu la un copil mort

    foto: dorgetapopescu.blogspot.ro

De aseară, de când am aflat vestea morţii lui Dor Geta Popescu şi a lui Erik Gulacsi, mă încearcă sentimente multiple: tristeţe, furie, dezamăgire. Moartea unui copil este nedreaptă, oricum ar fi. Dar când ar fi putut fi evitată cu uşurinţă, parcă e şi mai greu de acceptat. Şi nu doar că ar fi putut fi evitată, dar în acest caz moartea a fost căutată. Chiar de părinţii lor. Era risc de avalanşă crescut, ninsese mult iar vântul bătea cu 100 de kilometri pe oră. Iar părinţii lor ştiau asta şi au ignorat toate avertismentele. I-au dus pe cei doi copii(alpinişti profesionişti, e adevărat, dar tot copii erau – aveau 13, respectiv 12 ani) pe munte, în condiţii în care nimeni nu are ce căuta acolo. Practic, i-au condamnat la moarte. Şi pentru ce?

S-a vorbit şi se va mai vorbi mult despre ambiţiile nemăsurate ale unor părinţi de a-şi împinge copiii spre vârf, cu orice preţ. Nu vreau să arăt cu degetul, nu vreau să învinovăţesc(sunt convinsă că durerea pe care o simt acum părinţii celor 2 este imensă), dar trebuie tras un semnal de alarmă. Încă unul. Orgoliile, disperarea după titluri, diplome şi recorduri transformă unii părinţi în monştri. La propriu. Fac orice ca să îşi vadă copiii pe culmile gloriei, ignorând riscurile şi uneori, dorinţele acestora. Iar în cazul lui Dor Geta Popescu nu era prima dată când se încălcau regulile pentru ca ea să fie „cea mai”.

Acum, aproape că este pregătită pentru Everest, care este planificat pentru primăvara lui 2017. Nu știe dacă va putea urca, există o limită de vârstă, 16 ani. (n.r. În septembrie 2015, Guvernul Nepalez a decis să introducă noi restricții pentru ascensiunea pe munte, limitând accesul persoanelor neexperimentate, în vârstă ori prea tinere, ori a căror stare de sănătate nu le permite să meargă singure, pe propriile picioare. Anul acesta, lui Tyler Armstrong, 12 ani, i-a fost refuzată cererea de a urca pe Everest). Tatăl ei discută acum cu autoritățile, să vadă dacă se poate face o excepție, dat fiind palmaresul ei. A mai obținut o dată una din partea Guvernului Argentinian, când i s-a permis să urce Aconcagua (n.r. 6.960m, cel mai înalt vârf din lume în afara Asiei), în ciuda faptului că nu avea încă 14 ani. Sursa aici

Guvernul nepalez le-a respins cererea. Guvernul argentinian a fost dat în judecată şi aşa a ajuns Dor Geta Popescu să urce pe Aconcagua. Nu cred că deciziile de interzicere a ascensiunilor sub o anumită vârstă sunt făcute ca să enerveze sau să pună probleme doritorilor. Cred că au o logică, aceeaşi pentru care era interzis accesul ieri în Retezat, unde au murit cei doi copii.

Şi nu cred că este normal să ne folosim de autoritatea asupra copiilor noştri şi de iubirea pe care ne-o poartă ca ne hrănim propriul orgoliu. Pentru că asta se întâmplă în astfel de cazuri, de fapt. Nu ei sunt cei care îşi doresc să fie cei mai buni/puternici/rapizi din lume. Părinţii sunt cei care le imprimă „necesitatea” acestor lucruri.

Știe clar ce vrea. Se bazează pe tatăl ei 100%, pe experiența și voința ei, și crede că va reuși. Și mai vrea să moștenească de la tatăl ei 7 Munți în Grădina Carpaților și Altitude Expeditions Team, divizia de munți înalți a clubului sportiv montan Altitudine, din care face parte. Vrea să-i ducă pe oameni pe munte, să le fie ghid, așa cum face tatăl ei. Sursa aici

Copiii nu sunt trofee. Şi nici nu trebuie să le obţină ca să le gâdile orgoliul părinţilor.

E drept că nu e doar vina lor că s-a ajuns aici. Este vina noastră, a tuturor, care îi ridicăm în slăvi şi îi glorificăm, fără să ne gândim la riscuri. E adevărat că primii care trebuie să facă asta sunt părinţii. Dar dacă ei sunt prea orbi ca să facă asta, atunci noi măcar n-ar trebui să îi încurajăm. Şi nu e vorba de alpinism. E vorba de orice, de sport, de şcoală, de olimpiade. De presiunea disperată pusă asupra copiilor care trebuie să îşi depăşească părinţii. De competiţia constantă la care îi supunem. Mai întâi noi, comparându-i cu cei din jur. Apoi toţi ceilalţi, care fac exact acelaşi lucru.

Da, e bine să încurajezi copilul să se autodepăşească, să vrea mai mult. Dar tu eşti obligat să îi asiguri integritatea fizică şi psihică.

Iar eu prefer să am un copil mediocru, dar sănătos şi fericit decât unul care doboară recorduri dar moare înainte de vreme.


sursa: mothersandthecity.ro

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri

"Şi parcă îmi doream să fiu şi eu orb"

astăzi, 00:11
48

"S-a mutat la cele veşnice, după o îndelungă suferinţă pricinuită de cîteva atacuri cerebrale, scriitorul, etnologul, editorul şi omul politic creştin Mugur Vasiliu.Dumnez...

Laserul de la Măgurele a fost asamblat, încep testele preliminare

Duminică, 28 Mai 2017
764

"A început etapa a doua a implementării, în care se instalează şi se testează diferitele componente ale marilor echipamente şi ale experimentelor. S-a trecut în linie dreap...

Record de viteză pe Autostrada A1: un bucureştean a circulat cu 254 km/h VIDEO

Duminică, 28 Mai 2017
790

Un bărbat în vârstă de 37 de ani, din Bucureşti, a fost prins în timp ce conducea cu viteză de 254 de kilometri pe oră pe Autostrada A1, aceasta fiind cea mai mare viteză &icir...