Drumul Botoşani- Dorohoi, partea a doua! Asfalt aruncat în câmp la Brăeşti FOTO

Drumul Botoşani- Dorohoi, partea a doua! Asfalt aruncat în câmp la Brăeşti FOTO
Nu a existat suficient material asfaltic pentru a face racordările la intersecţiile cu drumurile comunale şi săteşti, dar s-a aruncat foarte mult în câmp. Şi atunci cum să mulţumească botoşănenii pentru lucrările făcute?

Vorbim din nou despre drumul Botoşani- Dorohoi, pe sectorul proaspăt reabilitat, pe care oamenii din Brăeşti abia l-au aşteptat reabilitat până când au constatat că le poate produce mai multe stricăciuni. Mai exact, în lipsa racordărilor către drumurile comunale, diferenţele de nivel sunt uriaşe, şoferii riscând avarii importante la autoturisme. Problema este că vine iarna, iar oamenii se tem că nu vor mai putea ieşi la drumul naţional.

Reprezentanţii Secţiei Drumuri Naţionale Botoşani şi ai Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Iaşi dau asigurări că lucrurile se vor rezolva odată cu semnarea unui alt contract de lucrări cu o societate care să pună asfalt. Ovidiu Laicu, şeful DRDP Iaşi, spunea că în contractul cu Viarom, societatea care a reabilitat drumul, nu erau prevăzute cantităţi de asfalt şi pentru racordări, dar acestea vor fi făcute imediat. La fel a spus şi Viorel Zacreţchi, şeful SDN, care însă a evitat să dea un răspuns la întrebarea "Cât va ţine racordul făcut din asfalt?".

Răspunsul, intuit, vine însă de la oamenii din Brăeşti.

"Am înţeles că nu a fost suficient asfalt pentru a face pantele mai line către drumurile comunale. Dar a fost şocant să văd atâta asfalt aruncat în câmp. Măcar o pantă o rezolvau dacă erau de bună credinţă. Spun că vor pune balast, dar cât o să ţină? Până la prima ploaie, că apoi vor derapa maşinile. Întrebarea mea e următoarea: dacă cei de la Drumuri Naţionale ar avea o mamă sau un tată care locuieşte pe unul din drumurile comunale din sat şi au nevoie de ambulanţă să-i ducă la spital, cum iese ambulanţa de pe drumul comunal la drumul naţional? Îi rog să se gândească şi la aceste aspecte", spune Dumitru Ailenei, brăeşteanul care a adus în atenţie problema din comună.

Despre problema oamenilor din Brăeşti, citiţi amănunte aici:
Drum bun, probleme multe! Oamenii riscă să-şi rupă maşinile când ies la drumul naţional ce le traversează comuna! FOTO 





 

 

Spune-ne opinia ta