Sarbatoarea de Dragobete, marcata pe 24 februarie, este considerata echivalentul romanesc al sarbatorii Valentine's Day, sau ziua Sfantului Valentin, sarbatoare a iubirii.

Probabil ca 24 februarie insemna pentru omul arhaic inceputul primaverii, ziua cand natura se trezeste, ursul iese din barlog, pasarile isi cauta cuiburi, iar omul trebuia sa participe si el la bucuria naturii.

Entitate magica asemanatoare lui Eros sau Cupidon, Dragobetele se diferentiaza de blajinitatea Sfantului Valentin din traditia catolica, fiind un barbat chipes, un neastamparat si un navalnic.

Preluat de la vechii daci, unde Dragobetele era un petitor si un nas al animalelor, romanii au transfigurat Dragobetele in protectorul iubirii celor care se intalnesc in ziua de Dragobete, iubire care tine tot anul, asa cum si pasarile "se logodesc" in aceasta zi.

In aceasta zi satele romanesti rasunau de veselia tinerilor si de zicala: Dragobetele saruta fetele.

Sunt multe credintele populare cu referire la Dragobete. Astfel se spunea ca cine participa la aceasta sarbatoare avea sa fie ferit de bolile anului, si mai ales de febra, si ca Dragobetele ii ajuta pe gospodari sa aiba un an imbelsugat. Imbracati de sarbatoare, fetele si flacaii se intalneau in fata bisericii si plecau sa caute prin paduri si lunci, flori de primavara.

Nici oamenii mai in varsta nu stateau degeaba, ziua Dragobetelui fiind ziua in care trebuiau sa aiba grija de toate orataniile din ograda, dar si de pasarile cerului. In aceasta zi nu se sacrificau animale pentru ca astfel s-ar fi stricat rostul imperecherilor.

Femeile obisnuiau sa atinga un barbat din alt sat, pentru a fi dragastoase tot anul. Fetele mari strangeau de cu seara ultimile ramasite de zapada, numita zapada zanelor, iar apa topita din omat era folosita pe parcursul anului pentru infrumusetare si pentru diferite descantece de dragoste.

O alta traditie spune ca Dragobetele a fost transformat intr-o buruiana, numita Navalnic, de Maica Precista, dupa ce nesabuitul a indraznit sa ii incurce si ei cararile.