Directorul scolii, desemnat in urma unui concurs organizat de Consiliul de Administratie al unitatii de invatamant!

Directorul scolii, desemnat in urma unui concurs organizat de Consiliul de Administratie al unitatii de invatamant!
Şcolile având personalitate juridică ar putea fi conduse de Consiliul de Administraţie, care va avea rol decizional, şi de un director cu rol executiv, potrivit unui proiect publicat pe site-ul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării (MECI) şi supus dezbaterii publice.

Consiliul de administraţie al şcolii ar urma să fie format dintr-un număr impar de membri şi să aibă în componenţă 50% cadre didactice şi 50% reprezentanţi ai autorităţilor publice şi ai părinţilor.

Directorul va face parte din Consiliul de Administraţie, iar postul va fi ocupat prin concurs organizat de Consiliul de Administraţie, cu expertiza inspectoratelor şcolare. Pentru unităţile din învăţământul special, inspectoratul şcolar va numi directorul unităţii de învăţământ, cu avizul primarului şi cu avizul consiliului judeţean.

Înfiinţarea, desfiinţarea şi reorganizarea unităţilor de învăţământ preşcolar, primar şi gimnazial se vor face la propunerea consiliului local, iar inspectoratul şcolar va da avizul, în baza unei evaluări privind asigurarea calităţii conform standardelor naţionale.

În cazul liceelor, şcolilor postliceale şi profesionale, propunerea privind înfiinţarea acestora poate veni şi din partea consiliilor judeţene.

Consiliul local va achita integral, din bugetul local, costurile necesare realizării acţiunii, inclusiv costul evaluării. Planul de şcolarizare va fi propus de unitatea de învăţământ, iar consiliul local va aproba proiectele planurilor de şcolarizare pentru toate unităţile de învăţământ din aria geografică proprie, conform proiectului. Inspectoratul şcolar şi MECI vor evalua şi, după caz, vor corecta, în colaborare cu consiliile locale şi unităţile de învăţământ, cifrele de şcolarizare, iar structura anului şcolar şi durata orelor de curs vor fi stabilite anual de minister.

Potrivit proiectului, consiliul local va aproba solicitările unităţilor de învăţământ, în limita fondurilor disponibile şi în condiţiile legii, dar şi finanţarea dezvoltării şi modernizării infrastructurii pentru informare şi comunicare electronică. Consiliul local va finanţa şi cofinanţa, de la bugetul local, direct sau prin unităţile de învăţământ de stat, amenajări, dotări iniţiale, modernizări şi actualizări pentru activitatea de documentare şi informare.

Proiectul mai prevede că evaluarea cadrelor didactice se va face anual, după încheierea anului şcolar, în două etape. Astfel, se va completa fişa de evaluare de către cadrul didactic respectiv (autoevaluare), de către şeful direct (evaluarea colegială, după caz, a responsabilului de comisie metodică, şefului de catedră, directorului adjunct etc.) şi de către conducătorul unităţii.

Se va susţine şi un interviu de evaluare în faţa consiliului de administraţie al şcolii, în care se va completa fişa finală de evaluare, prin medierea diferenţelor existente între cele trei aprecieri, pe baza dovezilor prezentate, se va stabili calificativul final.

Pentru fiecare etapă vor fi luate în considerare şi rezultatele evaluărilor externe din perioada analizată (prin inspecţie şcolară, evaluare instituţională), dacă acestea există.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Hermannstadt - FC Botoșani 1-1! Ghinion teribil: pierdem două puncte în prelungiri

astăzi, 19:34
111

FC Botoșani a reușit să obțină doar un punct în disputa cu Hermannstadt, din deplasare. Trupa lui Bogdan Andone a ajuns la șapte victorii în cinci meciuri de playout, dar păstrează șanse s...

Șapte firme se „bat” pentru proiectarea și execuția noului pod de la Zvoriștea, care face legătura între Suceava și Dorohoi!

astăzi, 18:04
94

Șapte antreprenori și-au manifestat interesul pentru proiectarea și execuția unui nou pod în locul celui existent pe DN 29A, km 22+859, Zvoriștea, județul Suceava, după expirarea termenul...

O nouă serie de voluntari pregătită să participe la misiuni, alături de pompierii botoșăneni! (foto)

astăzi, 17:21
96

32 de botoșăneni, cu vârste cuprinse între 16 – 52 de ani, sunt pregătiți să participe la misiuni, alături de pompieri. Aceștia au finalizat primele două etape din cadrul pro...