Diferenţe între valorile de pe etichetele din vestul şi estul Europei. Ministerul Agriculturii a identificat nouă produse alimentare cu standarde duble calitativ în România şi UE

În urma analizelor comparative realizate de autorităţile de la Bucureşti, au fost identificate 9 din 29 de produse alimentare care aveau standarde duble din punct de vedere calitativ în România şi în câteva ţări din UE, au anunţat miercuri reprezentanţii Ministerului Agriculturii.

Diferenţe între valorile de pe etichetele din vestul şi estul Europei. Ministerul Agriculturii a identificat nouă produse alimentare cu standarde duble calitativ în România şi UE

Au fost prelevate 29 de probe din ţări europene şi, simultan, 29 de probe identice din magazinele româneşti, sortimente din categoriile lactate, carne, peşte şi ciocolată. Dintre acestea, nouă produse au prezentat unele diferenţe din punct de vedere al conţinutului de grăsimi şi proteine, au precizat oficialii MADR. La acţiunile de prelevare au participat, în luna iunie, câte doi delegaţi din partea ANSVSA, ANPC şi MADR.

"Nu vom da numele vreunui producător sau al vreunui comerciant implicat în această analiză", a precizat ministrul Agriculturii, Petre Daea, într-o conferinţă de presă. El a mai spus că rezultatele analizelor vor fi trimise "în această seară" Comisiei Europene, cu solicitarea de a se accelera procedurile juridice pentru comparaţiile ulterioare.

"Transmitem chiar în această seară Comisiei Europene rezultatele noastre şi vom solicita să se accelereze procesele de reglementare, astfel încât să putem avea instrumente să putem analiza oricând şi în orice ţară produsele care au standarde duble", a precizat Petre Daea.

Reprezentanţii MADR au exemplificat diferenţe de conţinut din punct de vedere caloric identificate la produse ca parizer de porc, cârnaţi pentru grătar, conserve de peşte, pateu de ficat, bacon cuburi, şuncă de porc. Ei au precizat că aceste produse nu prezintă risc din punctul de vedere al consumului uman şi diferenţele respective indică doar o necorelare între etichetările din vestul şi estul Europei.



Sursa: Mediafax.ro
 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri

Cerbul de Aur: 71 de artişti din 21 de ţări s-au înscris în concursul de interpretare

Duminică, 7 Iulie 2019
609

Organizatorii, televiziunea publică, au închis sâmbătă sesiunea de înscrieri pentru Concursul internaţional de interpretare al Festivalului Cerbul de Aur – ediţia 2019....

„Spider-Man: Far From Home”, al doilea film cu cele mai mari încasări de Ziua Independenţei

Duminică, 7 Iulie 2019
457

Pe 4 iulie, filmul regizat de Jon Watts, al şaptelea al francizei, a generat încasări de 25,2 milioane de dolari, potrivit Variety. Sursa: News.roCiteste mai mult AICI

Un tată a înălţat o dronă pentru a-şi fotografia copiii aflaţi pe plajă. La scurt timp după aceea a avut parte de un moment de infarct: „A fost un moment de la Dumnezeu”

Sâmbătă, 6 Iulie 2019
2994

În apă se aflau, în acel moment, cinci persoane, printre care trei sunt copiii lui Dan Watson, operatorul dronei, potrivit unui articol publicat pe platforma MSN News.Pe aceeaşi plaj...