De ce s-a ajuns la oprirea generală a apei! " Facem tot posibilul ca de vineri să începem furnizarea apei într-un regim normal”

Situaţia delicată generată de oprirea apei în municipiile Botoşani şi Dorohoi, alte două oraşe şi 12 comune alimentate din sursa Siret, a determinat întrunirea în regim de urgenţă, joi seara, a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. Reprezentanţii Nova Apaserv depun toate eforturile pentru a relua alimentarea în cursul zilei de vineri. 

De ce s-a ajuns la oprirea generală a apei! " Facem tot posibilul ca de vineri să începem furnizarea apei într-un regim normal”

Directorul societăţii Nova Apaserv, Albert Tănase, a explicat de ce s-a luat decizia de oprire generală a apei, ţinând să precizeze că toată această situaţie nu poate fi imputată operatorului de apă de la nivel judeţean.

Potrivit lui Tănase, în data de 16 octombrie Nova Apaserv a fost informată printr-o adresă că în perioada 16-26 octombrie Administraţia Bazinală de Apă Siret va executa o serie de lucrări de mentenanţă la Barajul de la Bucecea. Directorul Nova Apaserv susţine că cei responsabili cu lucrările au dat asigurări că nu vor fi probleme în asigurarea furnizării apei, lucru care de altfel, susţine directorul Nova Apaserv, este prevăzut şi în contractul încheiat încă din anul 2015 cu cei de la Administraţia Bazinală.

“Vreau să îmi cer scuze tuturor utilizatorilor serviciilor noastre pentru problema apărută, o problemă care nu poate fi imputată operatorului nici măcar în cea mai mică măsură. Noi luni, pe 16 octombrie, am primit o adresă din partea Apelor Române Bacău prin care ni se aducea la cunoştinţă că în regim de urgenţă vor fi efectuate o serie de lucrări necesare la Barajul de la Bucecea în perioada 16-26 octombrie. Începând de luni dimineaţă am monitorizat situaţia legată de lucrările efectuate de către Apele Române, am fost prezenţi şi luni, şi marţi, şi miercuri, la Barajul de la Bucecea, am primit toate garanţiile că nu vor fi probleme în furnizarea necesarului de apă brută pentru a putea asigura apa potabilă pentru toate localităţile care sunt alimentate din sistemul Siret”, a declarat Albert Tănase.

În contractul încheiat între cei doi operatori, care este valabil până în anul 2020, se stipulează că se va asigura un debit minim de 2.100 mc pe oră şi se menţionează că în cazul unor lucrări legate de decolmatarea lacului de la Bucecea toate aceste lucrări vor fi făcute numai cu acordul părţilor şi numai cu asigurarea sursei alternative pentru asigurarea serviciilor din partea spcietăţii Nova Apaserv către consumatori.


“În adresa primită luni dimineaţă ni s-a adus la cunoştinţă doar faptul că se vor efectu aceste lucrări şi ni s-a precizat că furnizarea apei brute se va face în regim continuu pe o sursă alternativă, nu au fost probleme luni, nu au fost probleme marţi, au apărut miercuri la ora 14.00 când s-a produs efectiv golirea barajului. Aveam la cele trei rezervoare de la Cătămărăşti un nivel optim de 5,3, astăzi dimineaţă era de 2,1  spre 2, ajungându-se la amiază când am dat al treilea comunicat de presă legat de sistarea totală a serviciilor sub cota de 1,5. Riscam să compromitem alimentarea şi în următoarele zile”, a menţiona Albert Tănase.

Problemele în ceea ce priveşte furnizarea apei către consumatori au început să apară din momentul în care s-a golit barajul, pompele folosite pentru furnizarea apei brute nefiind suficiente, după cum susţin cei de la Nova Apaserv care spun că i-au atenţionat pe cei de la Apele Siret că vor apărea sincope.

“Noi nu am avut nicio implicaţie în efectuarea acestor lucrări, dumnealor ne-au dat toate asigurările că nu vor fi probleme în furnizarea apei brute. Au fost aduse direct şi amplasate pentru asigurarea unei cantităţi de apă două pompe, noi responsabilului de lucrare i-am adus la cunoştinţă şi ne-am exprimat îngrijorarea în ceea ce priveşte asigurarea debitului, noi nici nu ar fi trebuit să fim prezenţi acolo. S-a dovedit că cele două pompe nu pot face faţă, astăzi după soluţia radicală pe care am adoptat-o în ceea ce priveşte sistarea totală a serviciilor din sursa Siret am ajuns prin intervenţia Prefecturii să punem în funcţiune şi a patra pompă. Dacă în cursul nopţii se va ajunge la un nivel corespunzător de furnizare a apei condiţionat de primirea cantităţii de apă brută necesară vom încerca ca în cel mai scurt timp, fără să pot avansa o oră sau mâine, în cursul zilei, vom încerca să asigurăm furnizarea serviciilor în condiţii optime. Facem tot posibilul ca de mâine (n. red vineri) să începem furnizarea apei într-un regim normal, a precizat directorul Nova Apaserv.  

Prefectul Dan Şlincu s-a deplasat,  joi, în două rânduri la Bucecea,  pentru a căuta soluţii, alături de responsabilii de la Administraţia Bazinală de Apă Siret şi de la Sistemul Hidrotehnic  Independent Siret precum şi cu conducerea Nova Apaserv.

Pentru a contribui la alimentarea cu apă a Staţiei de Tratare de la Bucecea, pe o variantă alternativă celei folosite în mod curent, prefectul a solicitat IJSU Botoşani punerea la dispoziţia responsabililor de lucrare de la Bucecea a unei motopompe. De asemenea, va fi solicitat şi ajutorul colegilor de la IJSU Suceava pentru a aloca, sub formă de împrumut, o a doua motopompă.


 

 

 

Spune-ne opinia ta