Cristian Roman la Conferința PNL: ”Președintele dumneavoastră s-a făcut mare și se descurcă singur”

Cristian Roman la Conferința PNL: ”Președintele dumneavoastră s-a făcut mare și se descurcă singur”
Deputatul Cristian Roman, care este și președintele Partidului Forța Civică la Botoșani, a aminit în discursul său, la Conferința județeană de alegeri din PNL, de perioada când era membru al organizației județene a PNL Botoșani și spune că s-a numărat printre cei care la acea vreme l-au susținut de Florin Țurcanu să devină președinte al liberalilor botoșăneni.

“Am intrat în PNL aproape odată cu domnul Florin Țurcanu, în decembrie 2005 și am fost nevoit să demisionez pentru că fusesem promovat pe o funcție care era incompatibilă cu calitatea de membru de partid. Am fost unul dintre oamenii care l-au susținut pe Florin Țurcanu acum patru ani, pe vremea aceea un umil deputat de opoziție, să obțină primul mandat de președinte al PNL. Acum președintele dumneavoastră a crescut mare și se descurcă singur, nu are nevoie decât de ajutorul dumneavoastră. Am venit aici pentru a pune unele întrebări. De ce nu e dreapta unită în România? Care ar fi fost astăzi proporţia dintre stânga şi dreapta? Cui foloseşte această dezbinare? Cine de cine se folosește în această situație? Este oare corect ca dreapta să fie la dispoziția stângii ? Cu toţii ştim că nu acesta este viitorul“, a spus Cristian Roman.



 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bărbat de 49 de ani, depistat conducând sub influența alcoolului pe un drum din județ!

astăzi, 19:51
18

În cursul zilei de miercuri,17 aprilie 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.1 Botoșani au oprit pentru control pe drumul public din comuna Gorbănești un autoturism co...

Beneficiarii de prestații sociale își vor primii zilele următoare drepturile bănești!

astăzi, 19:15
36

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Botoșani anunță că au fost virate în Trezoreria Botoșani  sumele necesare efectuării plăţilor drepturilor aferente  ...

Detectoare de fum, monoxid de carbon și gaze, instalate de pompierii SVSU Cristești în locuințele bătrânilor bolnavi și singuri din localitate! (foto, video)

astăzi, 18:23
41

Elena are 78 de ani și locuiește singură de mult timp într-o casă de la marginea localității Cristești. Copiii sunt plecați în lumea largă, spune femeia, resemnată.Pentr...