Creditarea este în creştere la Botoşani! "Suntem o naţie de datornici!"

Creditarea este în creştere la Botoşani! "Suntem o naţie de datornici!"
Apetenţa botoşănenilor pentru creditare a crescut în ultimii ani, după ce criza financiară şi măsurile de siguranţă luate de bănci, care au stopat accesarea banilor prin bănci, s-au mai domolit.

Ultima statistică făcută publică de Banca Centrală arată că în ianuarie anul acesta, volumul creditelor în moneda naţională accesate de botoşăneni a ajuns la 865,1 milioane de lei, în condiţiile în care în ianuarie 2015, valoarea creditelor botoşănenilor era de 801,1 milioane de lei.

În schimb, au scăzut nivelul restanţelor. Dacă în ianuarie 2015, restanţele însemnau 84,6 milioane de lei, în ianuarie anul acesta, restanţele erau de 70 de milioane de lei, cu nota că sunt considerate restante creditele care, în ultima zi lucrătoare a lunii pentru care se efectuează raportarea, aici vorbind de ianuarie, înregistrează întârzieri la plată de cel puţin o zi.

De remarcat este însă faptul că a scăzut foarte mult creditarea în valută, consumatorii ascultând probabil sfatul guvernatorului Mugur Isărescu, care în repetate rânduri a sfătuit populaţia să acceseze credite în moneda în care îşi iau salariile.

Dacă în ianuarie 2015, valoarea creditelor în valută era de 696,2 milioane de lei, din care 66,8 milioane de lei reprezentau credite restante, în ianuarie anul acesta, volumul creditelor în valută a scăzut la 583 milioane de lei, din care 54,8 înseamnă restanţe.

În ce priveşte direcţia spre care se îndreaptă banii împrumutaţi din bănci, predomină creditele de consum, dar se înregistrează o creştere a împrumurilor pentru achiziţionarea de locuinţe. În ianuarie 2016, botoşănenii aveau împrumutate 347,7 milioane de lei pentru consum, iar în anul anterior, valoarea era de 324,1 milioane de lei. În locuinţe botoşănenii investiseră 112,8 milioane de lei în ianuarie 2016, comparativ cu 56,6 milioane de lei în ianuarie 2015.

"Explicaţia e destul de logică, legea dării în plată i-a împins pe botoşăneni să îşi ia măsuri de siguranţă înainte ca actul normativ să intre în vigoare. Ca atare, în ultimele luni, numărul clienţilor care accesează credite prin Prima Casă a crescut foarte mult, majoritatea susţinând că nu vor să rişte să achite un avans mai mare", explică reprezentantul unei bănci din Botoşani.

Potrivit acestuia, în volumului creditelor, cel puţin pentru banca pe care o reprezintă, s-a înregistrat o creştere de 14%, din care numai la imobiliare a fost o creştere de 40%.

"Oamenii au reînceput să facă credite datorită majorării salariilor în sistemul bugetar. Avem o creştere de 14% în medie, iar banii pe ce se duc? Pe consum. Pentru a consuma, e necesar un credit- îşi schimbă maşina, îşi schimbă aparatura din casă, mobila. Cert este că rămânem o naţie de datornici, dar mai mult o naţie de datornici stresaţi", susţine reprezentantul băncii.

De câteva luni, băncile au încheiat tratativele cu Fiscul, care au durat doi ani, al căror rezultat final este accesarea situaţiilor salariale raportate de angajatori. Altfel spus, atunci când mergem la bancă pentru un credit, nu vom mai avea nevoie de adeverinţa de venit pentru că, în baza acordului nostru scris, ofiţerul de credit poate accesa situaţiile Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice unde sunt înregistrate veniturile lunare.

"Este o chestiune sănătoasă pentru ambele părţi: clienţii nu mai fac drumuri după adeverinţe de venit, iar băncile au o evidenţă exactă a veniturilor clientului, fără posibilitatea de a apărea inadvertenţe", spune reprezentantul băncii botoşănene.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Exercițiu cu forțe și mijloace în teren al pompierilor ISU în municipiile Botoșani, Dorohoi Săveni! (Foto)

Joi, 25 Aprilie 2024
88

În același timp, au fost cuprinse de flăcări o stație de transfer deșeuri din municipiul Dorohoi și o vulcanizare din orașul Săveni.Acesta a fost scenariul unui exercițiu cu forțe ...

Acțiune de prevenție a polițiștilor în stațiile CFR Botoșani și Leorda, au discutat și cu călătorii din trenuri! (Foto)

Joi, 25 Aprilie 2024
60

În cadrul activităților desfășurate au fost transmise recomadări cu privire la comportamentul pe care trebuie să îl adopte cetățenii pentru a nu deveni victime ale faptelor antisoc...

„Satul meu în cărți și ie”, activitate dintr-un proiect care a reunit școli din județul Botoșani și Republica Moldova (Foto)

Joi, 25 Aprilie 2024
212

Școala Gimnazială Nr. 1 Albești, Școala Gimnazială Nr. 1 Sulița și Gimnaziul Step-Soci, raionul Orhei din Republica Moldova au desfășurat o nouă activitate în cadrul proiectului transf...