Copil de 10 luni in stare grava, dupa ce a fost lasat de mama langa plita incinsa!

Un baietel de doar zece luni, din comuna Ungureni, a ajuns la spital cu arsuri de gradul II si III pe corp. Duminica dimineata, mama copilului l-a lasat pe copil chiar pe soba, gandindu-se ca astfel ii va fi mai cald, chiar daca micutul se afla la doar cativa centimetri de plita incinsa a cuptorului.

Copilul s-a rostogolit si a ajuns pe marginea sobei, apoi pe plita incinsa, dupa care a cazut pe podea. In stare grava, micutul a fost transportat de urgenta la spital cu o ambulanta, unde a fost internat pe reanimare, ulterior fiind transferat pe sectia de arsi a Spitalului de Pediatrie Botosani.

"Pacientul a fost diagnosticat cu arsura de gradul II – III pe partea dreapta a fetei, dupa expunerea la un corp incandescent. A fost efectuata toaletarea plagii. In prezent se afla internat pentru supraveghere, a precizat medicul Iulia Kadar, purtator de cuvant al Spitalului de Pediatrie.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Care este starea lui Benzar, fotbalistul rănit grav la meciul cu Dinamo: ”Greu de crezut că-l mai putem folosi în etapele următoare!”

astăzi, 13:15
154

FC Botoșani a învins Dinamo, 2-1, într-un meci plin de evenimente. Au fost de toate: un autogol, un penalty ratat, un antrenor eliminat, un fotbalist trimis la cabine și un altul care a ...

Ediția a doua a Conferinței științifice „Hierasus – Cercetări arheologice în zona de nord a Moldovei”, la Botoșani

astăzi, 12:30
26

În intervalul 25-26 aprilie 2024, Muzeul Județean Botoșani, Secția Istorie-Arheologie, organizează conferința științifică „Hierasus – Cercetări arheologice în zona de ...

Un preot orb va sluji la o mănăstire iubită de mulți botoșăneni. ”Deși ochii săi trupești nu cunosc lumina…”

astăzi, 11:46
542

În curând obștea Mănăstirii Piatra Tăieturii din comuna suceveană Panaci aflată la cota 1.600, se va îmbogăți cu un nou preot.Este vorba de Părintele Sofian Costea care,...