Controale sistematice la frontierele României din 7 aprilie. Se verifică actele TUTUROR celor care intră şi ies din ţară!

Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF) anunţă că, începând cu 7 aprilie, vor avea loc controale sistematice la graniţele României, constând în verificarea documentelor de călătorie şi consultarea bazelor de date relevante cu privire la toate persoanele.

Controale sistematice la frontierele României din 7 aprilie. Se verifică actele TUTUROR celor care intră şi ies din ţară!

   FOTO: Ştiri.Botoşani.Ro

Verificările vin ca urmare a intrării în vigoare a Regulamentului 458/2017 de modificare a Codului Frontierelor Schengen (Regulamentul 399/2016), adoptat de către Parlamentul European şi Consiliul Europei.

Astfel, autorităţile de control la frontieră din statele Uniunii Europene, inclusiv Poliţia de Frontieră Română, vor face, începând cu data de 07 aprilie, verificări sistematice la intrarea şi ieşirea de pe teritoriul statelor membre.

"Acestea constau în verificarea documentelor de călătorie şi consultarea bazelor de date relevante cu privire la toate persoanele, inclusiv cele care beneficiază de dreptul la liberă circulaţie în temeiul dreptului UE (şi anume cetăţenii UE şi membrii familiilor lor care nu sunt cetăţeni ai UE) atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire din ţară. Bazele de date în care se vor efectua verificări includ Sistemul de Informaţii Schengen (SIS), baza de date a Interpolului privind documentele de călătorie furate şi pierdute (SLTD), precum şi bazele de date naţionale.

Verificările permit statelor membre să se asigure că persoanele respective nu reprezintă o ameninţare pentru ordinea publică, securitatea internă sau sănătatea publică, în scopul îmbunătăţirii securităţii Uniunii Europene şi a cetăţenilor acesteia. Această obligaţie se aplică pentru toate frontierele externe (aeriene, maritime şi terestre), atât la intrare, cât şi la ieşire, precum şi pentru frontierele interne ale statelor membre pentru care nu s-a luat încă decizia privind eliminarea controalelor la frontierele lor interne"
, transmite Poliţia de Frontieră.

Poliţiştii de frontieră anunţă că se prefigurează creşterea timpilor de aşteptare pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, în punctele de frontieră rutiere, dar şi pentru controlul pe aeroporturile internaţionale.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri

INTERVIU cu Alexandru Voicu: Nu vreau să caut scopul, vreau să mi se întâmple - 10 pentru FILM la TIFF, 2017

astăzi, 10:17
667

Vlad Bălan: Vorbeşte-mi de tine în şcoala primară... Alexandru Voicu: De mine în şcoala primară... În I-IV mi-am dorit să fac teatru, eram axat pe chestia asta. Mer...

Scandalul interceptărilor: Judecătoria Săveni arată că 50% dintre ele sunt pentru infracţiuni de contrabandă

astăzi, 08:40
1276

Avocatul Radu Chiriţă, cadru didactic la Facultatea de Drept a Universitatea ”Babeş-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca, solicitase de la toate instanţele din ţară numărul de aprobări date p...

Cinci idei de afaceri bizare, dar de succes, care au adus milioane de dolari proprietarilor lor

Sâmbătă, 27 Mai 2017
1051

Chiar dacă aceste idei de afaceri sunt bizare, ele s-au dovedit extrem de profitabile, semn că nu trebuie să dedici neapărat zeci sau sute de ore pregătirii unui plan de afaceri.Unele au fost...