Constructorul care a reabilitat Spitalul Judeţean reacţionează printr-un drept la replică la acuzaţiile beneficiarului

Constructorul care a reabilitat Spitalul Judeţean reacţionează printr-un drept la replică la acuzaţiile beneficiarului
După incidentul de marţi, când o sală de operaţii a fost inundată în timp ce o pacientă era operată de echipa de medici ortopezi, constructorul care a efectuat lucrările de reabilitare a Spitalului Judeţean reacţionează printr-un drept la replică semnat de administratorul SC Victor Construct SRL, Victor Mihalachi, care neagă faptul că firma pe care o conduce ar avea vreo responsabilitate în situaţia creată la Mavromati.

"Lucrarile de furnizare si instalare a echipamentelor sistemului de climatizare unde a avut loc avaria din data de 10.11.2015, ce a provocat inundarea salii de operatie, au fost realizate de catre SC ELECTROALFA INTERNATIONAL SRL, Lider de Asociere in acest contract.

Referitor la afirmatia ca: "Reprezentantii constructorului, Victor Construct lucrasera la acestea in ziua incidentului", mentionam ca informatie este inexacta. Societatea noastra a intervenit la solicitarea Spitalului Judetean, in data de 06.11.2015 la un alt reper, fara nici o legatura cu sistemul de climatizare a Blocului Operator. Aceasta operatiune a fost una de rutina si a constat in etanseizarea unui robinet in prezenta reprezentantului autorizat al spitalului. Referitor la informatia vehiculata cum ca aceasta avarie s-a produs datorita faptului ca: "nu au mai aerisit sistemul inainte sa-i dea drumul", aducem la cunostinta faptul ca centrala de climatizare si tratarea a aerului, furnizata si montata de catre Liderul de asociere SC ELECTROALFA INTERNATIONAL SRL, este dotata cu aerisitori automati, si prin urmare nu putea fi o cauza a producerii incidentului care a avut loc", se menţionează în comunicatul transmis redacţiei de SC Victor Construct SRL.

Faţă de afirmaţiile administratorului firmei Victor Construct, precizăm că în şedinţa organizată de conducerea Spitalului Judeţean cu proiectantul şi executanţii lucrărilor, în care s-a discutat despre cauzele producerii incidentului, reprezentantul Electroalfa a explicat situaţia, prezentată de altfel şi de Ştiri.Botoşani.Ro, iar cel al Victor Construct nu a contrazis cele declarate de partenerul de asociere, după cum a explicat managerul Spitalului, Corneliu Mihai.

"Dorim sa mai precizam faptul ca aceasta avarie nu s-a produs la lucrarile din cadrul contractului de reabilitare a unitatii spitalicesti finantat de Uniunea Europeana, ci in cadrul unui contract privind Modernizarea Blocului Operator, in care fondurile au fost asigurate de Spitalul Judetean Mavromati. Toate cele precizate anterior pot fi confirmate de catre reprezentantul Spitalului Judetean Mavromati in acest proiect, domnul ing. Ciornei Iulian. Nu in ultimul rand mentionam faptul ca societatea noasta este disponibila oricand pentru a clarifica orice detaliu privind lucrarile executate sau in curs de executie", se arată în finalul dreptului la replică.

Datele prezentate publicului nu au fost păreri personale ale reporterilor Ştiri.Botoşani.Ro, ci au fost relatări ale datelor obţinute de la reprezentanţii spitalului.

Deşi conducerea Victor Construct îşi exprimă disponibilitatea de a comunica, miercuri, atunci când jurnaliştii care au relatat incidentul au încercat să obţină un punct de vedere, administratorul societăţii nu a putut fi contactat.

 

Spune-ne opinia ta