Competiția de cros organizată la Complex Rediu a umplut hotelurile din Botoșani FOTO

Competiția mult așteptată, Campionatul Național de Cros, juniori 2,3, copii 1,2,3, a avut loc la Botoșani în data de 8 aprilie 2017. Chiar dacă vremea nu a ținut cu participanții, la această competiție au luat startul un număr de 600 de copii și juniori din 96 de unitati sportive, cu vârste cuprinse între 7 si 16 ani.
Toți participanții au fost cazați în unitățile hoteliere din orașul Botoșani și ne-au fost oaspeți în perioada 06-08.04.2017.

 

Competiția de cros organizată la Complex Rediu a umplut hotelurile din Botoșani FOTO

 Cros LPS Botosani 2017  Stiri.Botosani.Ro

Liceul cu Program Sportiv a adunat în palmares încă 6 medalii (1-aur,3-argint,2-bronz), obținute de 35 de atleți.  Rezultatele de mai sus au fost obținute prin munca în echipă  a  elevilor, profesorilor, conducerii școlii și a părinților. Medaliile au fost obținute prin antrenamente asidue și voință, prin dorința care invinge imposibilul, cea care te susține în alegerea și hotărârea faptelor și care te face să îți dorești mai mult si mai mult! PROFESORI: HUNCĂ IOAN, VIERU IOLANDA, ZACHIU IONUȚ, NACU COSTEL, UNGUREANU MIHAELA, COJOCARIU LAURA, GALIȚ COSTEL, MELINTE FLORIN

    
ECHIPA           
1    BALAUCA MARIA    Copile 3,      2       
2    DOROFTEI MIRUNA    -//-    2       
3    UNGUREANU ALESIA    -//-    2       
4    MOISII DIANA    -//-    2       
5    GROSU IUSTINA    -//-    2       
6    STAN ELENA    -//-    2       
                   
1    PRICOPITA PAVEL    -//-    3       
2    POHOATA MATEI    -//-    3       
3    ACATRINE SEBASTIAN    -//-    3       
4    VIZITEU NARCIS    -//-    3       
5    ANITEI IONUT    -//-    3       
                              
1    MUNTEANU ALBERT    Copii 1,  ECHIPA    1       
2    BORDAC MARIAN    -//-    1       
3    TIBULEAC ANDREI    -//-    1       
4    GOCZI MIHAI    -//-    1       
5    AVADANII GABRIEL    -//-    1       
6    PASCANU ANDREI    -//-    1       
                   
1    LUPU ANDREI    Juniori  3  ECHIPA    2       
2    BRAUSOR SEBASTIAN    -//-    2       
3     DIMACHE ANDREI    -//-    2       
4    SOPTEA PAUL    -//-    2       
5    HRISCA MARIO    -//-    2       
6    FILIP SEBASTIAN    -//-    2       
7    STOLERIU CEZAR    -//-    IND.       
                   
1    VIZITEU LOREDANA    Junioare 2, ECHIPA     2       
2    APETROAIE LACRAMIOARA    -//-    2       
3     CRETU GEORGIANA    -//-    2       
4    PODARIU BIANCA    -//-    2       
5    PETREA ELISABETA    -//-    2       
6    VIZITEU IONELA    -//-    2       
                   
1    POMIRLEANU ANDREI    JUNIORI 2  ECHIPA    3       
2    AVADANII ROBERT    -//-    3       
3    ROTARU LAURENTIU    -//-    3       
4    DASCALU ANDREI    -//-    3       
5    POMIRLEANU ALEXANDRU    -//-    3       
6    DANILA ALEXANDRU    -//-    3     

coordonator catedră, 
prof. Vieru Iolanda

FOTO:


















































 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Ionut Iosub

Black Friday 2018. Ce reduceri găsești la CASTILIO pe 23 noiembrie

Joi, 15 Noiembrie 2018
1383

Cea mai mare campanie de reduceri din 2018, Black Friday, va fi o singură zi pe an la Castilio. Această zi va fi vineri, pe 23 noiembrie, în intervalul orar: 07:00-18:00. Vor fi puse ...

Cel mai nou ansamblu apartamente din Botoșani - marca UNIQUE RESIDENCE - dezvoltat de grupul de firme FORMENS, urmează să fie dat în folosință

Miercuri, 14 Noiembrie 2018
1544

Ansamblul rezidențial cu 40 de apartamente (1,2 și 3 camere), situat în Str. Izvoarelor nr. 2 – Botoșani, se apropie de finalizare, 95% din apartamente fiind deja contractate. Proprieta...

Anunț angajare FORMENS

Joi, 8 Noiembrie 2018
1090

Formens Botoșani, Locul 1 în Topul Național al Firmelor de Confecții și cel mai mare angajator privat din județ, ca urmare a extinderii capacității de producție, angajează personal pent...