Cerere de concediu trimisă la Consiliul Județean în numele angajatei dispărute

Cerere de concediu trimisă la Consiliul Județean în numele angajatei dispărute
Angajata Consiliului Județean Botoşani, care a fost dată dispărută de soț, nu a revenit la locul de muncă, dar în cursul zilei de marți pe adresa instituției în care lucra a sosit o scrisoare recomandată prin care se solicită acordarea unui concediu fără plată.

Președintele Consiliului Județean a precizat că cererea nu este semnată de Daniela Mina Torouș, și a fost dată spre analiză la compartimentele de specialitate.

Miercuri se împlinesc trei zile de absență nemotivată, femeia riscând desfacerea contractului de muncă.

“Am primit o scrisoare recomandată în care se solicită un concediu de trei luni fără plată, de pe adresa de domiciliu, dar cererea este trimisă de o altă persoană. Am trimis-o la secretarul județului să o analizeze. Procedurile spun că trebuie să vină cu 15 zile înainte să ceară concediu, aceasta este procedura legală. Compartimentul de resurse umane a făcut un referat în sensul acesta, l-am dirijat la secretarul județului să vadă dacă sunt îndeplinite condițiile legale după care luăm decizia de aprobare sau de desfacere a contractului de muncă", a declarat Gheorghe Sorescu, președintele Consiliului Județean Botoşani.

În urma anchetei făcută de polițiști s-a stabilit că femeia este în viață și nu a fost victima vreunei infracțiuni. Familia acesteia nu mai dorește mediatizarea cazului, motiv pentru care nici oamenii legii nu pot oferi informații.

Femeia a dispărut de acasă din data de 28 aprilie, iar după ce a fost căutată de soț la cunoscuți, acesta a mers și a anunțat dispariția la poliție. Potrivit unor surse neoficiale, femeia a plecat voluntar de acasă.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Audi în valoare de peste 73.000 lei furat din Italia, oprit la Stânca!

astăzi, 12:25
17

În data de 28 martie 2023, în jurul orei 05.50, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca - I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare...

Singurul candidat înscris pentru postul de manager al Spitalului „Mavromati” a fost respins!

astăzi, 12:11
154

Pentru postul de manager al Spitalului Județean „Mavromati” din Botoșani o singură persoană și-a depus dosarul de înscriere în concurs.În urma verificării dosar...

Medic, despre cel mai mare pericol în AVC: ”Fiecare minut, fiecare oră înseamnă scăderea şansei de recuperare a pacientului”

astăzi, 11:56
129

Profesorul Gheorghe Iana, doctor în medicină, afirmă că este important ca pacienţii, dar şi familiile acestora să înveţe să recunoască simptomele unui accident vascular cerebral (...