Care sunt investițiile prioritare, în anul 2017, în municipiul Botoșani!

Care sunt investițiile prioritare, în anul 2017, în municipiul Botoșani!
Executivul Primăriei Botoșani a stabilit care sunt investițiile prioritare ce vor fi realizate în municipiu în cursul anului 2017.

Potrivit primarului Cătălin Flutur cea mai mare parte a fondurilor europene ce vor fi obținute vor fi direcționate către modernizarea transportului public local. Ultimele investiții făcute pe această zonă au fost în anul 2010, când s-au achiziționat tramvaie.

"Așteptăm cu nerăbdare ghidurile pentru a depune proiecte europene. Municipiul Botoșani are alocați pe Axa 4.1 din POR 32 de milioane de euro, care înseamnă un proiect de regenerare urbană, cu prioritate absolută pentru zona de transport public local, singura care nu a beneficiat în ultimii ani de investiții majore. Este un proiect gândit în strategia noastră de dezvoltare dar nu avea finanțare. Municipalitatea primește 32 de milioane de euro, din care probabil 80-90% din bani vor merge pentru rezolvarea transportului public local, și mai avem posibilitatea, fiind regenerare urbană, să alegem un cartier din municipiul Botoșani în care să investim și vom alege în funcție de niște parametri care să ofere eligibilitate proiectului", a declarat primarul Cătălin Flutur.

O altă zonă spre care vor fi direcționate fonduri importante este cea a infrastructurii.

"Rămânem ferm hotărâți să intrăm cu investiții pe străzile nemodernizate din municipiul Botoșani, acolo avem cele mai mari probleme și important pentru noi este să facem o sincronizare cu celelalte lucrări din municipiu pentru străzile care vor fi utilate cu apă și canal ca să nu lucrăm de două ori. Nimeni nu a gândit o strategie și o ordine firească a lucrurilor începând cu 2007 de când am intrat în Uniunea Europeană pentru că această strategie aproape că nici nu putea fi gândită pentru că erau axe diferite, finanțări diferite și ne trezeam că trebuia să facem o stradă și apoi să o săpăm să facem canalizarea și invers. Acum încercăm să le armonizăm. Suntem în procedura de a identifica acele străzi, și o parte au fost prinse pe bugetul nostru de investiții, care nu vor suferi modificări ulterioare", a completat edilul.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Tânărul din Vorniceni, care a distrus camerele de supraveghere din comună, avea în casă o armă neletală

astăzi, 17:28
317

A fost extinsă urmărirea penală în cazul tânărului de 24 de ani, din Vorniceni, care a sustras două camere de supraveghere și a distrus alte trei, având în vedere că, &i...

Razie în Parcul Tineretului și în Piața Centrală din municipiul Botoșani. Un bărbat, prins în flagrant în timp ce fura un portofel cu 5000 de lei în el!

astăzi, 17:22
393

În dimineaţa zilei de vineri, în intervalul orar 8:00 - 10:00, lucrătorii din cadrul Birourilor de Ordine publică şi Investigaţii Criminale ai Poliției Municipiului Botoșani, &...

Aeronava sanitară, chemată la Botoșani pentru un pacient în stare gravă - FOTO

astăzi, 17:14
446

Elicopterul SMURD a aterizat din nou la Botoșani, vineri după-amiază, pentru a prelua un pacient aflat în stare gravă.Aeronava sanitară a aterizat pe poligonul Unității Militare 01189...