Botoşănenii, nemulţumiţi de programul curselor de la Aeroportul Salcea: Doar luni şi joi, program pentru parlamentari!

Botoşănenii, nemulţumiţi de programul curselor de la Aeroportul Salcea: Doar luni şi joi, program pentru parlamentari!
Anunţul companiei Tarom privind cursele Suceava- Bucureşti a iritat mai mulţi pontenţiali clienţi, printre care şi numeroşi botoşăneni. Aceştia susţin că orarul plecărilor se pliază perfect pe programul parlamentarilor din această zonă a ţării pentru a ajunge la lucrările Parlamentului: În prima zi a săptămânii şi joia, ştiind că vineri parlamentarii au program la cabinetele din teritoriu.

Oamenii susţin că şi-ar fi dorit să aibă la dispoziţie o mai mare paletă de oferte în ceea ce priveşte traseele, însă au remarcat că sondajele realizate de Aeroportul "Ştefan cel Mare" Salcea- Suceava sunt ignorate.

În replică, Ioan Măriuţa, directorul aeroportului sucevean, susţine că nu are niciun cuvânt de spus în ceea ce priveşte programul curselor Tarom, aeroportul fiind doar gazdă pentru aterizări şi plecări.

"Nu pot comenta că acest program a fost făcut pentru parlamentari, pentru că eu îl privesc strict tehnic. Între orele 11 şi 14 se ridică ceaţa şi aeronavele pot ateriza sau pot decola fără probleme. Cât timp nu avem instalat sistemul ILS (sistemul de navigație bazat pe o serie de emițătoare radio care furnizează unui avion care vine la aterizare direcția și panta nominală de coborâre spre pistă, n.r.), cred că acesta este cel mai potrivit orar", explică Ioan Măriuţa, directorul Aeroportului Salcea.

Cât despre nemulţumirea oamenilor, care cer mai multe curse pe mai multe trasee, Ion Măriuţa susţine că discuţiile pe aceste teme ar putea avea loc din martie, atunci când sistemul ILS va fi instalat. "Noi punem la dispoziţie aeroportul, însă de stabilirea curselor nu ne putem ocupa", declară Ion Măriuţa.

Potrivit anunţului Tarom, începând din data 12 noiembrie, "compania naţională TAROM reia cursele directe Bucureşti – Suceava- Bucureşti, după următorul program:

- În perioada 12 noiembrie 2015 - 29 februarie 2016 în zilele de luni şi joi vor opera astfel:

RO 803 decolare Otopeni la 12:20, aterizare Suceava la 13:30 ;
RO 804 decolare Suceava la 13:55, aterizare Otopeni la 15:10"

Tarifele pornesc de la 116 euro, cu toate taxele incluse, la achiziţionarea de pe www.tarom.ro sau din orice agenţie Tarom a biletelor de călătorie.

Lucrările de modernizare a Aeroportului sucevean s-au încheiat recent, compania botoşăneană Tehnic Asist fiind cea care a câştigat proiectul.

Partea de modernizări a însemnat mărirea pistei de decolare şi aterizare de la 1.700 la 2.460 de metri, modernizarea căilor de rulare în lungime de 107, respectiv 128 de metri, modernizarea platformei de încărcare care va avea o lungime de 290 de metri, modernizarea sistemului de balizaj, construirea unui turn de control şi amenajarea terenului în vederea amplasării sistemului de navigaţie aeriană de tip ILS.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

S-a stins un fost primar din Botoșani. ”Un exemplu remarcabil pentru toți cei din jur” (Foto)

Vineri, 19 Aprilie 2024
923

Liberalul Costel Șoptică a transmis un mesaj de condoleanțe, alăturând deopotrivă cuvinte de apreciere pentru un ”brav coleg atât de valoros și dedicat oamenilor”.Ioa...

Hermannstadt - FC Botoșani 1-1! Ghinion teribil: pierdem două puncte în prelungiri

Vineri, 19 Aprilie 2024
281

FC Botoșani a reușit să obțină doar un punct în disputa cu Hermannstadt, din deplasare. Trupa lui Bogdan Andone a ajuns la șapte victorii în cinci meciuri de playout, dar păstrează șanse s...

Șapte firme se „bat” pentru proiectarea și execuția noului pod de la Zvoriștea, care face legătura între Suceava și Dorohoi!

Vineri, 19 Aprilie 2024
243

Șapte antreprenori și-au manifestat interesul pentru proiectarea și execuția unui nou pod în locul celui existent pe DN 29A, km 22+859, Zvoriștea, județul Suceava, după expirarea termenul...