Bebeluși ajunși la spital după ce au consumat apă contaminată!
BOTOSANI

Nitriții continuă să facă victime în rândul copiilor din județul Botoșani, cei mai afectații fiind bebelușii de doar câteva luni. 

 

Bebeluși ajunși la spital după ce au consumat apă contaminată!

Șase copii au ajuns, anul trecut, la Secția de Pediatrie a Spitalului Județean Mavromati, după ce părinții le-au preparat hrana cu apă din fântâni. 

Potrivit datelor prezentate de medicul Ștefan Bercea, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Mavromati, trei cazuri de intoxicaţie cu nitriţi s-au înregistrat la copii de o lună, două la copii de patru luni şi un caz la un copil de trei luni.

"Cazurile internate în cadrul spitalului nu s-au soldat cu decesul pacientului. Copiii internați provin din mediul rural, iar intoxicația a apărut în urma consumului de apă din surse netestate cu nivel ridicat de nitrați și nitriți", a precizat medicul Ștefan Bercea.

De la începutul acestui an, s-a înregistrat un singur caz de intoxicație cu nitriți, la un bebeluș de patru luni.

Nitratii reprezinta un produs chimic cel mai frecvent folosit ca ingrasamant care contamineaza panza freatica. 

Acestia reprezinta o amenintare imediata pentru sugari, atunci cand se gasesc in apa de baut. Odata absorbiti in fluxul sanguin, nitritii distrug hemoglobina care contribuie la transportul de oxigen prin sange (copiii mai mari si adultii au o enzima care restabileste nivelul hemoglobinei). Nivelurile excesive pot provoca „sindromul copilului albastru”, care poate fi fatal, fara ingrijire medicala imediata.

 

 

Spune-ne opinia ta