Autorităţile sanitar-veterinare din judeţ, în alertă!

Autorităţile sanitar-veterinare din judeţ, în alertă!
Autorităţile sanitar-veterinare din judeţul Botoşani sunt în alertă maximă, iar la nivel local va fi activat Centrul de combatere a bolilor din care fac parte reprezentanţi ai administraţiei publice locale, ai serviciilor publice deconcentrate, precum şi ai altor organe ale administraţiei publice centrale organizate în teritoriu.

Minodora Vasiliu, directorul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Botoşani, a informat, în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural, că au apărut focare de pestă porcină africană în Europa, ţara noastră fiind în alertă.

Vasiliu a precizat că apariţia unor astfel de focare poate produce pagube economice semnificative, prin interzicerea exporturilor de carne de porc din ţările unde a fost semnalată boala.

“Au apărut focare de pestă porcină africană în Europa şi mai ales în proximitatea vecinătăţii frontierei de est cu România. În acest context, România se află în stare de alertă maximă de pestă procină singurele activităţi pe care le putem face acum sunt doar prevenţie, informare şi organizare atât la nivel judeţean, cât şi naţional. Am stabilit să reorganizăm şi să republicăm ordinul pentru Centrul local de combatere a boblilor, a mai fost odată în 2013, dorim din nou să actualizăm. Pesta porcină africană nu se transmite la om. Asigură mortalitate 100% doar la porci sălbatici şi porci domestici", a precizat Minodora Vasiliu.

Virusul pestei porcine africane se transmite prin contact direct intre animale, sau indirect, prin hranirea animalelor cu laturi care contin carne sau produse secundare care provin de la animale infectate, capuse care s-au hranit din animale infectate, sau chiar prin ustensile, haine, furaje contaminate.

Virusul supravietuieste timp de 6-10 zile in materialele fecale a animalelor infectate, pana la 3-6 luni in produsele din carne de porc netratate termic si mai multi ani in carnea de porc congelata. 

In momentul de fata nu exista nici vaccin, nici tratament pentru infectiile cu pesta porcina africana. Singurele metode de preventie eficiente sunt mentinerea unui nivel inalt de biosecuritate la ferme si controlul potrivit a posibilelor focare de infectie - raportare, carantina stricta, eradicarea animalelor susceptibile. 

 

Spune-ne opinia ta