Amnistie fiscală şi pentru persoane fizice

Amnistie fiscală şi pentru persoane fizice
Mini-amnistia fiscală prin care firmele care plătesc datoria de bază şi dobânzile scapă de plata penalităţilor de întârziere va fi extinsă şi la nivelul persoanelor fizice.

În plus, statul va scuti, suplimentar, şi o parte din dobânzile datorate, iar contribuabilii vor plăti doar o dobândă egală cu cea la care se împrumută acum statul român de pe pieţele internaţionale. Anunţul a fost făcut în această dimineaţă de ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.

"A fost la început prevăzut şi partea pentru persoane fizice. Guvernul a avut ambele zone de acoperit. Este vorba de datoriile faţă de ANAF, faţă de stat", a declarat Eugen Teodorovic, pentru Digi24.

Proiectul de amnistie fiscală pentru firme a fost discutat în şedinţa Guvernului de ieri. Potrivit acestuia, companiile care înregistrează la 30 septembrie datorii la bugetul de stat vor fi scutite de penalităţile de întârziere aferente dacă achită până la 31 martie obligaţiile principale de plată, iar până la 30 iunie dobânzile aferente, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă publicat de Finanţe.

Momentan, dobânzile aferente datoriilor bugetare sunt de 0,03% pe zi, ceea ce înseamnă o rată anuală a dobânzii de 10,95% pe an. Or, acum statul român se împrumută de pe pieţe cu mai puţin de 3%. Aceasta va fi şi dobânda percepută acum firmelor şi populaţiei care au plătit datoria istorică de bază. Diferenţa de peste şapte puncte procentuale va fi scutită de la plată.

Proiectul va fi discutat în şedinţa de Guvern de săptămâna viitoare.

Pentru a vedea dacă se încadrează în condiţiile pentru ştergerea acestor penalităţi şi dobânzi, contribuabilii vor trebui să depună la direcţia de finanţe o cerere prin care să solicite acest lucru.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ce trebuie să facă șoferii dacă vor să radieze mașina dacă nu o mai folosesc, fără să o ducă la casat!

astăzi, 18:14
36

Procesul de scoatere definitivă a unei mașini din circulație presupune parcurgerea mai multor etape.Proprietarul sau delegatul trebuie să depună o serie de acte doveditoare la mai multe autor...

Atenție la fraudele informatice și la „investițiile” online! Iată cum vă puteți proteja!

astăzi, 17:13
42

În ultima perioadă se constată o creștere a sesizărilor referitoare la săvârșirea  unor infracțiuni de înșelăciune în mediul online care au ca bază folosirea &ic...

Temele pentru acasă între necesitate și obligație, ce ne sfătuiesc specialiștii în educație din Botoșani!

astăzi, 16:21
108

Țări ca Polonia și Finlanda au decis eliminarea temelor pentru acasă, considerând că beneficiul asupra copilului în ansamblu este nul.De fapt care e adevărul? Mai au nevoie copii...