Amenzi pe bandă rulantă date de jandarmi, pentru scandal!

Amenzi pe bandă rulantă date de jandarmi, pentru scandal!

De la începutul anului 2017, jandarmii botoșăneni au intervenit în 28 de cazuri la sesizările făcute prin apel telefonic la numărul unic de urgență 112 sau direct la dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani.

Apelurile au reclamat, în principal, fapte de tulburare a ordinii și liniștii locuitorilor săvârșite în locuri publice, provocarea de scandal la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Mavromati, în baruri sau în familie, dar și acțiuni ilegale de braconaj cinegetic.     

De asemenea, a fost solicitat sprijin de la personalul medical pentru însoțirea unor ambulanțe cu bolnavi recalcitranți sau asigurea locului de aterizare a elicopterului SMURD.

În urma intervenției jandarmilor, au fost aplicate 50 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 18.700 de lei, procesele verbale de constatare și sancționare urmând a fi trimise pentru luare în debit la administrațiile financiare de pe raza de domiciliu a persoanelor care au încălcat prevederile legale.

"Recomandăm cetăţenilor să solicite în cel mai scurt timp sprijinul forţelor de ordine prin apel telefonic la numărul unic de urgenţă 112, pentru luarea măsurilor legale care se impun în cazurile de tulburare a ordinii și liniștii publice și restabilirea unui climat civilizat de conviețuire socială", a precizat Dan Izotov, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Polițiștii din Botoșani în alertă: Sunați la 112 dacă o vedeți pe Maria!

Marţi, 16 Aprilie 2024
236

Marți, în jurul orei 12.00, fata a părăsit domiciliul, iar până în prezent nu a revenit.Bobeică Narcisa Maria are următoarele semnalmente: aproximativ 1, 65 m înălț...

Se întâmplă lângă noi: Lecție de istorie, arhitectură și numismatica la Agenția BNR Suceava!

Marţi, 16 Aprilie 2024
72

Banca Națională a României (BNR) organizează cea de-a patra ediție a evenimentului „Zilele Porților Deschise”, în zilele de joi,18 aprilie, și vineri,19 aprilie. Pentru a...

Bărbat fără permis de conducere, depistat la volanul unui autovehicul neînmatriculat!

Marţi, 16 Aprilie 2024
71

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni au oprit pentru control, luni,15 aprilie 2024, pe drumul comunal DC 77 din comuna Dersca, un autovehicul condus de un bărbat de 4...