Ajutor financiar pentru botoșănenii care vor să cumpere porcine

Ajutor financiar pentru botoșănenii care vor să cumpere porcine
Cererile pentru ajutoarele de minimis în vederea achiziţionării de animale de reproductie din rase pure si/sau hibride din specia porcine pot fi depuse la Direcţia Agricolă până pe 5 dcembrie. Mai sunt câteva zile în care beneficiarii schemei de ajutor pot depune documentaţia.

In Monitorul Oficial nr. 932/21.11.2016 s-a publicat H.G. nr. 852/2016  privind aprobarea schemei “Ajutor de minimis pentru achizitionarea de catre producatorii agricoli de animale de reproductie din rase pure si/sau hibride din specia porcine, act normativ care urmareste ameliorarea valorii genetice a şeptelului de animale din România.

Beneficiarii schemei sunt:
a) crescători de porcine, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, cu modificările şi completările ulterioare;
b) crescători de taurine/bubaline, persoane juridice, precum şi orice forme asociative cu personalitate juridică constituite conform legii.

Valoarea sprijinului financiar este de:
a) maximum 3000 lei/cap vieruş din rasă pură şi/sau hibrid;
b) maximum 1100 lei/cap scrofiţă din rasă pură;
c) maximum 600 lei/cap scrofiţă hibridă.
*) Valoarea totală a ajutoarelor de minimis care se acordă unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăşi suma de 15.000 euro pe durata a trei exerciţii financiare, în cursul exerciţiului financiar actual şi în cele două exerciţii financiare precedente.

Criteriile de eligibilitate pentru achizitionarea de animale de reproductie din rase pure si/sau hibride din specia porcine sunt:
a)  să deţină exploataţii de porcine înregistrate/autorizate sanitar-veterinar, identificate şi înregistrate în RNE, până la data depunerii cererii;
b)  se obligă prin angajament scris să menţină în exploataţie animalele de reproducţie din rase pure şi/sau hibride din specia porcine achiziţionate, pe o perioadă de minimum 3 ani, începând cu data la care sprijinul financiar a fost acordat;
c)  să deţină registrul individual al exploataţiei, completat şi actualizat în conformitate cu prevederile art. 1 pct. 16 din Norma sanitară veterinară pentru implementarea procesului de identificare şi înregistrare a suinelor, ovinelor, caprinelor şi bovinelor, aprobată prin Ordinul preşedintelui A.N.S.V.S.A. nr. 40/2010, cu modificările şi completările ulterioare;
d)  în cazul achiziţionării de vieruşi, să deţină un efectiv minim de 10 capete scroafe de reproducţie din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa sau de 50 capete scroafe de reproducţie din rase pure sau hibride.
*) animal de reproducţie de rasă pură din specia porcine - vieruş/scrofiţă ai cărui/cărei părinţi şi bunici sunt înscrişi/înregistraţi într-un registru genealogic al aceleiaşi rase şi care el/ea însuşi/însăşi este fie înscris/ă, fie înregistrat/ă sau îndeplineşte cerinţele pentru a fi înscris/ă în registrul genealogic, cu vârsta de maximum 6 luni şi o greutate corporală de minimum 80 kg la data achiziţiei acestora, cu excepţia raselor Bazna şi Mangaliţa, pentru care vârsta este de maximum 1 an şi greutatea corporală de minimum 80 kg la data achiziţiei acestora
*)  animal de reproducţie hibrid din specia porcine - vieruş/scrofiţă rezultat/ă din încrucişarea de animale de rasă pură şi/sau hibride şi care este înscris/ă în registrul zootehnic, cu o greutate corporală de minimum 80 kg la data achiziţiei acestora.

Producatorii agricoli pot afla detalii privind documentele necesare accesarii schemei, precum si toate informatiile referitoare la procedura de derulare a acesteia de la Directia pentru Agricultura Judeteana Botosani.

Beneficiarii care indeplinesc criteriile de eligibilitate pot depune cererile pana la data de 5 decembrie 2016 la sediul Directiei pentru Agricultura Judeteana Botosani.

Comunicat de presă

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

A sfidat legea: Botoșăneancă arestată pentru 30 de zile!

astăzi, 10:29
10

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi – Compartimentul Supravegheri Judiciare au sesizat instanța de judecată cu privire la nerespectarea obligațiilor impuse prin control jud...

Preotul care slujește de peste un sfert de secol în Biserica-simbol a Botoșanilor: ”Din Cenușăreasa orașului a ajuns o frumoasă mireasă a lui Hristos!” (Foto, Video)

astăzi, 10:08
126

Pr. Dumitru-Florentin Mateciuc, născut pe 9 octombrie 1964, este licenţiat al Facultăţii de Teologie Bucureşti. De 26 de ani slujește în biserica-simbol a orașului Botoșani, care astăzi...

Deficitul de judecători la Botoșani s-a mai redus, dar suntem încă în topul național!

astăzi, 09:42
44

Dacă în luna februarie județul Botoșani se afla pe primul loc în România, cu cel mai mare deficit de judecători, situația s-a mai îmbunătățit: am coborât pe locul...