Premierul Tariceanu si seful sau de Cancelarie au avut grija ca firma partenerilor lui Patriciu sa nu piarda exploatarea zacamintelor marine dupa sentinta de la Haga.

Guvernul Calin Popescu Tariceanu a modificat prin Ordonanta de Urgenta nr. 101 din 4 octombrie 2007 atat Legea minelor, cat si Legea petrolului.

Modificarile aduse Legii petrolului au permis intocmirea celebrului act aditional incheiat intre Agentia Nationala a Resurselor Minerale si firma canadiana Sterling.

Astfel, guvernul Tariceanu invoca necesitatea uniformizarii cat mai urgente a taxelor si redeventelor cuvenite statului pentru concesionarea de activitati miniere si operatiuni petroliere“ si umbla la Legea petrolului in cateva puncte extrem de sensibile pentru soarta acordurilor incheiate de statul roman in domeniul petrolier.

Ordonanta in cauza abroga o serie de articole care se refera la acordurile petroliere. Cea mai importanta miscare pare eliminarea alineatului 1 din articolul 61, care stabilea ca prevederile acordurilor petroliere aprobate de Guvern raman valabile, pe intreaga lor durata, in conditiile in care au fost incheiate.

De asemenea, a fost modificat si articolul prin care se stabilea modul in care se pot schimba prevederile acordurilor petroliere. In varianta intiala se prevedea: In situatia in care, pe parcursul realizarii operatiunilor petroliere, apar situatii care nu au putut fi prevazute la incheierea acordului, cu exceptia prevederilor care au condus la castigarea concursului public de oferta, partile, de comun acord, vor incheia acte aditionale, care vor intra in vigoare la data aprobarii lor de catre Guvern.

Guvernul Tariceanu a taiat orice conditie si a stabilit: Modificarea/ completarea acordurilor petroliere in vigoare se realizeaza prin acte aditionale semnate de autoritatea competenta si de titular.

Toate aceste modificari au permis ca firma Sterling sa poata modifica acordul petrolier cu statul roman. Practic, sub motivatia schimbarii legislatiei, actul aditional ii lasa pe cei de la Sterling singuri pe cei 4.100 kmp.

Anterior, exista un contract de impartire a productiei, in care statul, prin ANRM, primea 55% din titeiul si gazele extrase (sau contravaloarea lor in bani), iar Sterling 45%. Prin actul aditional, inca secret, statul nu mai primeste decat redevente, pentru ca acordul de impartire a productiei a fost inlocuit cu unul de concesiune acordat in totalitate firmei Sterling.

Care este diferenta? Exemplul Petrom, singura companie care extrage hidrocarburi din Marea Neagra, este elocvent: compania a extras, in 2007, 5,75 miliarde de metri cubi de gaz, dintre care 25% doar din Marea Neagra, adica 1,43 miliarde de metri cubi, ceea ce, la un pret de 400 de dolari pe 1.000 de metri cubi, inseamna 572 de milioane de dolari.

In total, redeventa platita de Petrom in 2007 statului a fost de 524 de milioane de lei, adica 215 milioane de dolari, dar, cum Marea Neagra asigura doar 25% din productia de gaz si 16% din cea de titei, putem spune, grosier, ca doar 40-50 de milioane de dolari reprezinta redeventa - adica mult mai putin decat cele 500 de milioane din vanzarile de gaz, fara a mai pune la socoteala petrolul.

Evident, explorarea si exploatarea costa, Sterling estimand, pentru cele doua perimetre, ca ar avea nevoie doar in faza de explorare de 450 de milioane de dolari.

Insa afacerea face, si asta arata un acord prin care Sterling cedeaza drepturile asupra a 35% din cele doua perimetre catre o firma britanica, Melrose: englezii au spus ca rezervele dovedite pe cele doua blocuri sunt de 15,6 milioane de barili echivalent petrol.

Deci, in total, rezervele din aceste doua blocuri inseamna intreaga productie a Petrom din Marea Neagra pe timp de patru ani. Daca in locul celor de la Melrose ar fi putut fi o companie romaneasca, jumatate din aceste resurse i-ar fi revenit.

Sursa: Cotidianul