A pus la pământ un bătrân pentru doi litri de ţuică!

A pus la pământ un bătrân pentru doi litri de ţuică!
Furturile în lumea satului botoşănean nu mai reprezintă o noutate pentru nimeni, numărul cazurilor luând avânt în ultimii ani. Însă diferenţa între un furt şi o tâlhărie, faptă ce implică şi violenţă, este destul de mare.

Pentru o tâlhărie a ajuns după gratii, în arest preventiv, un individ din Şoldăneşti, comuna Blândeşti. Vineri noaptea, Ştefan T. a pătruns în curtea unui bătrân din sat, despre care ştia că păstrează în magazie ţuică. S-a dus întins la anexa gospodărească, însă a fost "detectat" de câinele bătrânului de 83 de ani, care l-a alarmat pe proprietar.

Bărbatul şi-a lăsat băbuţa dormind în casă şi s-a dus să vadă ce se întâmplă în curte, moment în care l-a surprins pe consătean cotrobăind prin magazie. Beat fiind, individul s-a speriat de apariţia proprietarului şi i-a sărit în gât, strângându-l puternic, şi l-a lovit cu pumnii peste faţă, ameninţându-l cu moartea. Lovit, bătrânul a căzut, răgaz suficient pentru individ să fure un pet de 2 litri cu ţuică şi să o rupă la fugă. Bătrânul a reuşit să iasă din magazie şi să strige după ajutor. Imediat, în curtea bătrânului au venit poliţiştii care au declanşat cercetările, suspectul fiind identificat rapid.

În faţa anchetatorilor, Ştefan T. a recunoscut comiterea faptelor, pe care le-a pus pe seama alcoolului. Fiul său, însă, le-a povestit poliţiştilor că se afla alături de el în momentul în care a pătruns în curtea bătrânului şi că îi propusese să intre împreună în curte, să fure struguri. Cum băiatul a refuzat, individul a sărit singur gardul în curtea bătrânului.

Anchetatorii au cerut instanţei arest preventiv pentru individ, motivaţiile fiind acelea că a pătruns fără drept în curtea bătrânului, l-a agresat pe acesta, fără să ţină cont de vârsta lui înaintată şi de faptul că era lipsit de apărare, dar mai ales că şi-a dus planul la capăt- l-a lovit pe bătrân, i-a furat bunul şi a trecut peste el. Judecătorii au fost de acord cu arestarea preventivă, astfel că individul va sta după gratii cel puţin până pe 25 octombrie- asta în cazul în care nu va contesta măsura, iar o instanţă superioară nu va modifica măsurile preventive.

 

Spune-ne opinia ta