A murit actorul Mircea Albulescu! VIDEO

A murit actorul Mircea Albulescu! VIDEO
Mircea Albulescu a încetat din viaţă, în această dimineaţă, la Spitalul Floreasca. Îndrăgitul actor, în vârstă de 81 de ani, suferea de probleme cardiace. În urmă cu doi ani, Albulescu fusese supus unei triple operaţii de bypass la inimă, anunţă Ziarul Metropolis.

"Aştept moartea, sunt tot mai aproape de ea, e cea mai grea aşteptare. Soţia mea a încetat din viaţă acum câţiva ani, dar de ceva vreme o simt tot mai des prin casă, mă ceartă adesea, că sunt dezordonat, că de ce pun aia colo sau dincolo. Poate că e tot mai prezentă pentru că mă apropii şi eu de lumea de dincolo, de lumea ei", adăugând "e bine în viaţa asta, ca actor, să dispari când trebuie, cât eşti pe val", spunea actorul într-unul din ultimele sale interviuri.

Dumnezeu să îl odihnească în pace!

 
Mircea Albulescu a fost unul dintre cei mai mari actori români, profesor universitar (doctor în arte), publicist, poet, prozator, membru al Uniunii Scriitorilor din România (USR).
A jucat în sute de spectacole pe scenele Teatrului Municipal din Bucureşti, Teatrului de Comedie şi Teatrului Naţional din Bucureşti şi a interpretat peste 300 de roluri memorabile în teatrul radiofonic, pe care îl consideră cea mai prodigioasă dintre activităţile sale artistice şi care a constituit şi subiectul tezei sale de doctorat.
A avut roluri în filme regizate de Francis Ford Coppola ("Youth Without Youth", 2007), Radu Gabrea ("Prea mic pentru un război atât de mare", 1970, "Dincolo de Nisipuri", 1973, "Rosenemil", 1993), Manole Marcus ("Actorul şi sălbaticii", 1975), Mircea Daneliuc ("Cursa", 1975, "Ediţie Specială", 1980), Alexa Visarion ("Înghiţitorul de săbii", 1981), Nicolae Mărgineanu ("Flăcări pe comori", 1987, "Un om în Loden", 1979), Nicolae Breban ("Printre colinele verzi", 1971), Dinu Tănase ("La capătul liniei", 1982), Mircea Drăgan ("Columna", 1968, "Braţele Afroditei", 1978), Mircea Moldovan ("Totul se plăteşte", 1986), Andrei Blaier ("Momentul adevărului", 1989).
De asemenea, acesta este autorul unor volume de versuri precum "Vizite", "Pajura singurătăţi", "Fluture în lesă de aur", "Clanţe", "Ultimele noduri", şi proză "Bilete de favoare", "Baraka" şi "Bazar sentimental".
În perioada 1985 - 2005, a fost profesor la Universitatea Naţională Artă Teatrală şi Cinematografică "I. L. Caragiale" din Bucureşti.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

ANUNȚUL Ministerului Muncii: Cum se va face plata în avans a pensiilor aferente lunii mai 2024!

astăzi, 14:44
32

Executivul a aprobat, în ședința de joi, cele două acte normative care asigură plata în avans a pensiilor și a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024....

(P) Factorii care influențează prețul unei campanii SEO

astăzi, 14:21
28

Site-ul afacerii tale încă nu primește suficient trafic organic sau nu are vizibilitate online și vrei să incluzi o campanie SEO în strategia de marketig digital, așa că ai înc...

O zi pe cel mai nordic hotar al țării, la capătul județului Botoșani!

astăzi, 14:06
146

Prutul desenează aici o graniță meschină între maluri plămădite din același pământ. Pe malul drept se înșiră Miorcanii poetului Ion Pillat. Pe cel stâng, ca înt...