A intrat cu mașina în gard! Ce au constatat polițiștii care au sosit la fața locului!

Inconștiența nu are limite, atunci când apare dorința de aventură! Din fericire, isprava botoșăneanului nu s-a soldat și cu victime omenești, dar el va trebui să dea seamă pentru cele petrecute duminică seara.

A intrat cu mașina în gard! Ce au constatat polițiștii care au sosit la fața locului!

   Foto: Arhiva

Beat și fără permis! Duminică seara, în jurul orei 21.00, un bărbat de 49 de ani, din municipiul Dorohoi, se deplasa cu autoturismul pe raza localităţii Dealu Mare. La un moment dat pierde controlul asupra direcţiei de mers şi părăseşte partea carosabilă, intrând în coliziune cu gardul unei locuinţe.
 
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, valoarea indicată fiind de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Spitalul Municipal Dorohoi pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
 
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere sub influenţa alcoolului şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Polițiștii din Botoșani în alertă: Sunați la 112 dacă o vedeți pe Maria!

astăzi, 22:04
151

Marți, în jurul orei 12.00, fata a părăsit domiciliul, iar până în prezent nu a revenit.Bobeică Narcisa Maria are următoarele semnalmente: aproximativ 1, 65 m înălț...

Se întâmplă lângă noi: Lecție de istorie, arhitectură și numismatica la Agenția BNR Suceava!

astăzi, 20:18
48

Banca Națională a României (BNR) organizează cea de-a patra ediție a evenimentului „Zilele Porților Deschise”, în zilele de joi,18 aprilie, și vineri,19 aprilie. Pentru a...

Bărbat fără permis de conducere, depistat la volanul unui autovehicul neînmatriculat!

astăzi, 19:28
55

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni au oprit pentru control, luni,15 aprilie 2024, pe drumul comunal DC 77 din comuna Dersca, un autovehicul condus de un bărbat de 4...