10 lucruri care iti ajuta memoria si capacitatea de concentrare!

10 lucruri care iti ajuta memoria si capacitatea de concentrare!
 Se intampla sa uiti nume, notiuni sau chiar fete pe cunoscute? Nu te ingrijora, cu totii avem momente de uitare sau confuzie. Cateva schimbari simple in stilul de viata pot sa-ti revigoreze memoria, mai mult decat crezi!
 
Odata cu inaintarea in varsta scade si abilitatea de a-ti aminti diverse lucruri. Oboseala si depresia contribuie la accelerarea procesului de uitare.
 
Uneori, slabirea memoriei poate fi un simptom al unei boli serioase, cum ar fi Alzheimer sau dementa. Daca pana acum se vorbea despre boli de memorie si Alzheimer doar la pacientii trecuti de 70 de ani, acestea apar la varste tot mai scazute, incepand chiar de la 40-45 de ani. Din pacate, cu trecerea timpului, impactul bolilor de memorie creste, de vina fiind, printre altele, anxietatile si depresiile.
 
Unul din doi pacienti cu depresie netratata ajunge sa aiba o boala de memorie.
 
Mai contribuie la aparitia ei stresul, alimentatia nesanatoasa, tulburarile afective, dezechilibrele hormonale sau tratamentele nepotrivite. Studiile arata ca perioada cu riscul cel mai crescut de aparitie a depresiei este cuprinsa intre 40 si 50 de ani.
 
Adoptarea unui mod de viata sanatos si ajustarea obiectivelor sunt esentiale in pastrarea capacitatilor cognitive pana la varste inaintate.
 
 1. Consuma hidrocarbonati

Creierul nostru functioneaza cu glucoza rezultata din descompunerea carbohidratilor. Daca nu avem suficienta, incepem sa simtim oboseala si confuzie.
 
Incepe ziua cu un mic dejun sanatos, cum ar fi un castronel de cereale sau doua felii de paine integrala, pentru ca acestea ne ajuta sa ne concentram mai usor.
 
2. Forta proteinelor
 
Si proteinele sunt vitale, pentru ca ele se descompun in aminoacizi. Acestia sunt substante cu potential neurologic, care permit trimiterea mesajelor de la si catre creier.
 
Alege proteinele fara grasime, cum sunt cele din piept de pui/curcan, peste alb (codul, de exemplu) si lactatele degresate.
 
3. Grasimile bune
 
Acizii grasi Omega 3 ajuta memoria pe termen lung, in timp ce grasimile trans (care se gasesc in uleiurile hidrogenate) sunt nerecomandate, intrucat sunt asociate cu ingustarea vaselor de sange din creier. Evita alimentele procesate cum sunt chipsurile, prajiturile, biscuitii, gogosile (produsele de patiserie-cofetarie). Cauta grasimile bune din nuci, seminte, ulei de masline si peste precum somonul, macroul, heringul si sardelele.
 
4. Antreneaza-ti creierul
 
Fara stimulare, creierul intra in repaus. Asadar e bine sa-l ajuti sa invete lucruri noi, proces prin care se deschid noi conexiuni si creste abilitatea de memorare. Schimbarile simple ajuta – incearca sa te speli pe dinti cu mana stanga (daca esti dreptace) sau cu dreapta (daca esti stangace) pentru a pune in miscare legaturile neuronale mai putin folosite.
 
5. Terapia prin muzica
 
Muzica activeaza acele zone din creier responsabile de memorare si concentrare. Asculta muzica din perioada baroca (Vivaldi, Händel), despre care se spune ca ajuta la relaxare si ajustarea pulsului si ritmului cardiac in ritmul muzicii, lucru care la randul lui permite concentrarea.
 
6. Misca-te cat mai mult
 
Prin exercitiu fizic, creierul se bucura de un aport sporit de sange, respectiv oxigen si substante nutritive necesare pentru buna lui functionare. In plus, miscarea elibereaza stresul, prevenind productia de cortizol care, ajuns in creier, poate distruge centrul memoriei. Dedica 20-30 de minute exercitiului aerobic, de cel putin 5 ori pe saptamana. Chiar si o plimbare in ritm alert e buna pentru activarea circulatiei.
 
7. Terapia prin culoare

 
Culoarea are un impact important asupra abilitatii noastre de a ne aminti un eveniment sau o notiune. Galbenul se pare ca stimuleaza inspiratia si memorarea, de aceea este o culoare recomandata pentru camera de studiu. Atunci cand inveti, foloseste evidentiatoare pentru scris sau fonturi colorate (nu negre!), pentru a-ti ajuta procesul de memorare.
 
8. Remedii din plante
 
Despre ginkgo biloba s-a scris mult, este cunoscuta forta lui de sustinere a proceselor de memorare si concentrare, inclusiv prin activarea circulatiei sangvine la nivel cerebral. La fel – planta numita gotu cola, folosita de peste 200 de ani in China in scopuri medicale, inclusiv imbunatatirea memoriei. Ia-ti un ghiveci cu rozmarin. Acesta este nu doar un condiment excelent la prepararea carnii si a legumelor, dar si o planta aromata cu proprietati curative, folosita impotriva uitarii si confuziei.
 
9. Hrana pentru minte
 
Vitaminele sunt extrem de importante pentru memorie. In special vitaminele B6, B12 si acidul folic sunt cele care protejeaza legaturile neuronale si celulele nervoase. Cele mai multe vitamine B se gasesc in cerealele integrale si organe, in special in ficat.
 
10. Jocuri distractive
 
Studiile au aratat ca mintea are nevoie de antrenament, ca si muschii. Daca le practici consecvent si intri in spiritul jocului, exercitiile pentru minte nu sunt doar bune pentru memorie, ci si distractive si relaxante. Antreneaza-ti mintea cu sudoku, bridge sau rezolvand careuri de cuvinte incrucisate. Cititul unei carti bune este un exercitiu excelent pentru memorie si creativitate.
 
Cum iti amintesti nume si fețe

 •Asigura-te ca ai retinut corect numele persoanei atunci cand iti este prezentata.
•Pentru asta, ideal ar fi sa-i repeti numele cu glas tare. Daca acest lucru ti se pare nepotrivit, repeta-i numele in minte.
•Examineaza-i fata, incercand sa retii o caracteristica neobisnuita (si fara sa ai o privire fixa sau prea insistenta...)
•Apoi reconstruieste mental figura persoanei exagerandu-i anumite trasaturi, intr-un mod asemanator cu cel folosit de caricaturisti.
•Asociaza mental aceste trasaturi exagerate cu numele, incercand sa te concentrezi pe legatura dintre fata si nume, astfel incat sa nu o uiti niciodata.
 
Expertii spun ca, in 2020, depresia si bolile de memorie vor fi a doua cauza de invaliditate si incapacitate de munca.
 
Text: Mihaela Doina Radulescu, avantaje.ro

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

S-a stins un fost primar din Botoșani. ”Un exemplu remarcabil pentru toți cei din jur” (Foto)

Vineri, 19 Aprilie 2024
818

Liberalul Costel Șoptică a transmis un mesaj de condoleanțe, alăturând deopotrivă cuvinte de apreciere pentru un ”brav coleg atât de valoros și dedicat oamenilor”.Ioa...

Hermannstadt - FC Botoșani 1-1! Ghinion teribil: pierdem două puncte în prelungiri

Vineri, 19 Aprilie 2024
256

FC Botoșani a reușit să obțină doar un punct în disputa cu Hermannstadt, din deplasare. Trupa lui Bogdan Andone a ajuns la șapte victorii în cinci meciuri de playout, dar păstrează șanse s...

Șapte firme se „bat” pentru proiectarea și execuția noului pod de la Zvoriștea, care face legătura între Suceava și Dorohoi!

Vineri, 19 Aprilie 2024
223

Șapte antreprenori și-au manifestat interesul pentru proiectarea și execuția unui nou pod în locul celui existent pe DN 29A, km 22+859, Zvoriștea, județul Suceava, după expirarea termenul...