10 legume care se cultivă toamna

10 legume care se cultivă toamna
Sunt numeroase legume care se pot pune în pâmânt încă din toamnă pentru a te bucura de rodul lor devreme în primăvară. Cultivarea lor nu necesită o tehnică specială și nici nu este necesară protejarea lor împotriva frigului sau a zăpezii.

Între legumele care pot fi plantate toamna, am realizat o selecție de 10 plante care ar trebui să-și găsească locul în grădina ta chiar din această toamnă. Iată care sunt acestea:

1. Plante care se seamănă toamna: Ceapa verde

Dacă îți place ceapa verde, proaspătă, de primăvară, este o variantă bună să plantezi arpagicul toamna. Lunile octombrie și noiembrie reprezintă cea mai bună perioadă pentru înființarea acestei culturi.

Dacă în grădină solul este argilos, recolta va fi una foarte bună. Dacă nu, ar fi bine să aduci o cantitate suficientă de argilă și să o mixezi cu solul existent. Arpagicul are nevoie de umiditate pentru a încolți, iar argila este cel mai bun substrat în acest sens.

2. Plante care se seamănă toamna: Prazul

Prazul este o legumă care se dezvoltă foarte bine la temperaturi scăzute, ceea ce înseamnă că trebuie să o plantezi în toamnă. Prazul se cultivă din răsaduri, ce se plantează la o distanță de 15-20 centimetri între rânduri. Nu neglija faptul că prazul are nevoie de multă lumină și apă suficientă pentru o dezvoltare optimă. În plus, dacă îți dorești ca prazul să fie suficient de lung, este recomandat să îl plantezi mai adânc în sol.

3. Plante care se seamănă toamna: Broccoli

Broccoli este o specie din familia cruciferelor originară din Europa. Este înrudită cu conopida, care este de altfel o alternativă pentru gradina de toamnă. Broccoli este rezistentă la paraziți, bogată în vitamine și minerale și poate crește la fel de bine fie că este plantată toamna sau primăvara. Plantele pot fi crescute în interior, în seră sau solarii sau afară, în august sau începutul lui septembrie când căldura este încă destul de mare pentru a putea fi suportată de răsadurile sensibile. Pentru recolte excepționale, odată cu venirea frigului este indicat să acoperi planta, pentru a o proteja de temperaturile scăzute.

4. Plante care se seamănă toamna: Sparanghelul

Sparanghelul este o legumă delicată și rafinată, iar dacă esti un gurmand și îți place să prepari tot felul de mâncăruri, cu siguranță îți dorești să ai în grădină câteva plante de sparanghel. Sparanghelul se cultivă în perioada octombrie – noiembrie, într-un sol care se drenează foarte ușor, întrucât această legumă nu tolerează un nivel ridicat de umezeală.
Astfel, în perioada de primăvară, te vei putea bucura de primele fire de sparanghel.

5. Plante care se seamănă toamna: Salata verde

Salata verde este o legumă de primăvară ce se consumă cu plăcere, mai ales datorită conținutului bogat în vitamine și minerale. Salata verde necesită temperaturi scăzute pentru a germina, iar în acest scop, ea poate fi cultivată chiar și toamna. Un sfat pe care îl dau grădinarii cu experiență pentru salata recoltată în toamnă este ca aceasta să fie ținută la frigider pentru cel putin 24 de ore pentru a preveni apariția gustului amărui.

6. Plante care se seamănă toamna: Morcovii

Dacă locuiești într-o zonă în care iernile sunt blânde, poți cultiva morcovul la începutul sezonului rece. În acest sens, perioada noiembrie-octombrie este una propice pentru semănarea morcovului. Semințele se introduc în sol la aproximativ doi centimetri, astfel încât să încolțească mai ușor.

7. Plante care se seamănă toamna: Mazărea

La începutul toamnei, mazărea poate fi cultivată fără probleme, dar numai sub clopote de sticlă sau plastic. Înainte de cultivare, solul trebuie să fie nivelat și fertilizat cu îngrășăminte pe bază de fosfor și potasiu, așa cum este sare potasică. Un lucru extrem de important este acela că mazărea nu suportă gunoiul de grajd atunci când este semănată. Totuși, pe măsură ce planta se dezvoltă, se pot adăuga îngrășăminte naturale, dar numai în cantități mici, care pot crește treptat pe măsură ce planta avansează în vegetație.

8. Plante care se seamănă toamna: Ridichile
În cazul ridichilor, există sortimente care se cultivă atât toamna, cât și primăvara sau vara, însă dacă o poți face acum, nu trebuie să stai prea mult pe gânduri. În acest sens, ai nevoie de un pământ ușor, care se drenează ușor, bogat în potasiu și sărac în azot. Pentru fertilizare, poți adăuga ridichilor cenușă rezultată din arderea lemnului, dar în cantități reduse.

9. Plante care se seamănă toamna: Spanacul

Spanacul (Spinacia oleracea – n.r) este o plantă comestibilă din familia Amarantaceae. Este o plantă anuală, rareori bienală, care crește până la 30 de cm înălțime. Spanacul, poate supraviețui înghețului și iernilor, rezistând până la -25°C.
Spanacul este una dintre cele mai nutritive și valoroase verdețuri, fiind o sursă primară de fier, vitamina A și C. Fie ca este folosit în salată sau gătită, spanacul poate fi recoltat de la începutul toamnei și până târziu în sezon.

10. Plante care se seamănă toamna: Țelina

Țelina (Brassica Rapa – n.r) este o legumă crescută în toate mediile temperate din jurul lumii. Este o plantă sensibilă la temperaturile ridicate dar tolerantă la temperaturi de până la -15°C. Țelina este ușor de crescut și pot fi literalmente uitată în grădină unde va crește nestingherită. Pe timp de toamnă, umiditatea ridicată stimulează dezvoltarea rapidă a țelinei, ceea ce înseamnă că în câteva luni se pot obține variante mai mici, potrivite pentru consum. SURSA

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bărbat achitat de judecători prin sentinţă definitivă, după ce iniţial fusese condamnat la închisoare cu executare

astăzi, 17:21
209

Florin A., din satul Bobuleşti, fusese condamnat iniţial de judecătorii Judecătoriei Botoşani la cinci ani, o lună şi 10 zile de închisoare cu executare, pedeapsa fiind contopită cu o co...

Un autoturism a luat foc în mers! Șoferul a reușit să se salveze în ultima clipă - FOTO

astăzi, 15:26
2959

Momente de panică, marți după-amiază, pe o stradă din municipiul Botoșani. Un autoturism Renault Espace a luat foc în mers, șoferul reușind să se salveze la timp.Mașina c...

Om de afaceri botoşănean: Statul plăteşte facturile la 2-3 luni şi pe noi ne ameninţă cu puşcăria la restanţe de 30 de zile!

astăzi, 14:33
790

Neculai Bălăucă, patronul unei firme de construcţii, susţine că, atâta timp cât statul nu plăteşte la timp, în cadrul lucrărilor câştigate prin licitaţie publică, e...