Țigări de contrabandă de peste 200.000 lei reținute la frontieră! FOTO

 Țigări de contrabandă de peste 200.000 lei reținute la frontieră! FOTO
Polițiștii de frontieră botoșăneni au descoperit 18.500 pachete cu țigări de contrabandă ce urmau să ajungă pe piața neagră din România! Pentru reținerea contrabandiștilor, polițiștii de frontieră români au colaborat cu Poliția Națională din R. Moldova.

În data de 06 iunie a.c., în jurul orelor 07.00, pe timpul executării unei misiuni specifice în zona de competență, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Rădăuți Prut - I.T.P.F. Iași, împreună cu polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani, au depistat la malul românesc al râului Prut, pe direcția localității de frontieră Păltiniș, 37 cutii cu țigarete precum și un autoturism Mitsubishi Pajero, înmatriculat în Anglia.

Concomitent cu demararea cercetărilor au fost anunțate autoritățile statului vecin, respectiv Poliția Națională a Republicii Moldova, care în urma activităților specifice desfășurate a reținut trei persoane, cetățeni moldoveni, cu vârste cuprinse între 23 și 36 de ani, despre care există indicii că au participat la săvârșirea evenimentului de contrabandă.

Totodată, s-a mai stabilit că cele 37 de cutii conțineau cantitatea de 18.500 pachete țigări, marca Ritm, cu timbru de acciză Republica Moldova, au fost introduse în România peste râul Prut de către cetățeni moldoveni, cu ajutorul unei ambarcațiuni.
Țigaretele în valoare de 203.500 lei și autoturismul în valoare de 11.500 lei au fost indisponibilizate.  

Cercetările continuă în comun cu autoritățile de frontieră din R. Moldova pentru stabilirea întregii activități infracționale, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.



 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Campanie antidrog a specialiștilor CPECA în mai multe școli din județul Botoșani, ce informații au primit elevii! (Foto)

astăzi, 10:05
17

Săptămâna aceasta, specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Botoșani din cadrul Agenției Naționale Antidrog au desfășurat, la Colegiului Național ,,...

Atenție la condițiile de trafic! Cod galben de ceață în mai multe localități din Botoșani!

astăzi, 09:21
37

Meteorologii au emis un Cod galben de ceață pentru localitățile: Dorohoi, Hudești, Coțușca, Suharău, Havârna, Vorniceni, Rădăuți-Prut, Ibănești, Șendriceni, Cristinești, Avrămeni...

Olimpiada de Limba și literatura ucraineană maternă 2024 – etapa națională – se va desfășura începând de luni la Botoșani

astăzi, 09:05
30

În perioada 22-25 aprilie 2024, la Botoșani se va desfășura a XXX-a ediție a Olimpiadei naționale de limba și literatura ucraineană maternă – etapa națională, un eveniment de pre...