Campus școlar finalizat după șase ani, în municipiul Botoșani

 Campus școlar finalizat după șase ani, în municipiul Botoșani
Lucrările la campusul școlar de la Liceul Tehnologic "Elie Radu", din municipiul Botoșani, au fost finalizate după șase ani de la demararea acestei investiții.

Primarul Cătălin Flutur a anunțat că în perioada următoare se va face recepția finală a lucrărilor.

"Se face o recepție finală a campusului și să dea Dumnezeu să aibă în continuare elevi", a spus primarul.

Lucrările la acest obectiv de investiții au fost cu mult întârziate din cauza lipsei fondurilor. An de an, cadrele didactice de la această unitate de învățământ s-au plâns de faptul că lucrările nu se mai termină și iar procesul de învățământ se desfășoară în spații improprii.

În vara acestui an, profesorii de la Liceul "Elie Radu" au făcut și un memoriu către Executivul Primăriei Botoșani, în care au menționat că nefinalizarea lucrărilor la acest campus a dus în timp la scăderea populației școlare. 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Proiect USR înaintat Senatului: Absolvenții de liceu care au promovat bacalaureatul ar putea să-și mărească nota la cel puțin una din probe!

astăzi, 20:24
1

Absolvenții de liceu care au promovat examenul național de Bacalaureat ar putea să-și mărească nota la cel puțin una din probe, potrivit unui proiect depus la Senatul României de către U...

Polițiștii rutieri au verificat respectarea traseelor de deplasare stabilite pentru autovehiculele ”Școală”!

astăzi, 19:40
27

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat luni, 22 aprilie 2024, o acțiune pentru prevenirea și combaterea abaterilor la regimul rutier de către instructorii autorizați din cadrul ș...

Spectacolul „Legenda Cetății Neamțului” se joacă trei zile la Teatrul „Vasilache” din Botoșani

astăzi, 19:08
25

„Legenda Cetăţii Neamţului” este o adaptare scenică parodică, după „Cetatea Neamţului” de George Coşbuc şi transpusă în scenă de Marius Rogojinschi. Regia arti...