Se tem să circule după lăsarea întunericului pe o stradă din Botoșani! "Sunt foarte revoltat, este inadmisibil!", spune viceprimarul. VEZI reacţia E.on!

Se tem să circule după lăsarea întunericului pe o stradă din Botoșani! "Sunt foarte revoltat, este inadmisibil!", spune viceprimarul. VEZI reacţia E.on!
Cetățenii care locuiesc pe o stradă din municipiul Botoșani se tem să mai iasă din case după lasarea întunericului. De aproape o săptămână, iluminatul public de pe strada Bucovina nu funcționează, iar oamenii au ajuns la capătul răbdării.

După ce au sesizat compania E.on, de unde spun că nu au primit niciun răspuns, cetățenii au cerut ajutorul reprezentanților Primăriei. 

Cei de la Direcția Edilitare din cadrul Primăriei au făcut zilnic adrese către E.on în vederea remedierii situației, dar au avut parte de același tratament, nu au primit niciun răspuns oficial, după cum susține viceprimarul Marian Murariu. Edilul spune că în schimb s-a primit un răspuns neoficial "în zeflemea".

"M-au abordat niște cetățeni care locuiesc pe strada Bucovina și mi-au spus că de o săptămână nu funcționează iluminatul public. Au spus că noroc că este lumină de la reclamele de la spațiile comerciale altfel ar fi fost beznă complet. Se tem pentru siguranța lor și a familiilor lor, se tem să iasă seara, copiii se întorc seara de la școală și le este frică și au făcut nenumărate adrese la E.on la care nu au primit niciun răspuns. Am sunat la responsabilul cu iluminatul din cadrul Direcției Edilitare și dumnealui mi-a spus că încă de sâmbăta trecută face adrese zilnice către E.on, adrese la care nu a primit, niciun răspuns oficial. În schimb, a primit un răspuns neoficial că iluminatul public nu este o prioritate a companiei E.on lucru care mi se pare indamisibil, e o chestiune care ține de siguranța cetățeanului", a declarat viceprimarul Marian Murariu.

Nu este pentru prima dată când apar probleme în ceea ce privește funcționarea iluminatului public din municipiul Botoșani. Municipalitatea a făcut demersuri pentru a prelua rețeaua de la E.on, dar totul este deocamdată la stadiul de hârtii.

"Nu este pentru prima dată când ne întâlnim cu această situație din partea companiei E.on. Rețeaua este a lor și ei răspund în zeflemea "domnule, dacă vă interesează, nu aveți decât să vă cumpărați rețeaua și să vă descurcați singuri". Sunt revoltat, îi înțeleg foarte bine pe cetățeni mai ales că și pe strada unde locuiesc eu s-au întâmplat situații asemănătoare. E.on este stat în stat și nu avem pârghii să îi tragem la răspundere, voi mai discuta și cu domnul viceprimar Cosmin Andrei. Sunt foarte revoltat și mă revoltă în primul rând lipsa lor de răspuns, nici măcar nu au bunul simț să răspundă la niște hârtii, la niște reclamații. Mai dau și răspunsuri în zeflemea", a mai spus viceprimarul Marian Murariu.

Săptămâna viitoare va avea loc o ședință la Primărie la care vor fi invitați și reprezentanții E.on.

Reporterii Stiri.botosani.ro i-au contactat pe reprezentanții E.on pentru a obține un punct de vedere referitor la situația de pe strada Bucovina.

"În cursul zilei de astăzi am primit sesizare de la Primăria Botoșani cu privire la disfuncționalități în asigurarea iluminatului public în trei zone din municipiu, printre care și strada Bucovina. Vom interveni pentru remedierea acestora în cursul zilei de astăzi și mâine", ne-a declarat Sorin Munteanu, purtătorul de cuvânt al E.on Moldova. 


 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Mai puțini nervi și timp scutit pentru șoferi: Rută ocolitoare la Dumbrăveni! (video)

astăzi, 15:29
170

Șoferii care circulă de la Botoșani la Suceava sau de la Suceava la Botoșani și trec prin Dumbrăveni ar putea să fie scutiți de nervi, dar și să economisească timp.Asta după ce Ioan Pa...

Un corp al Spitalului „Mavromati” intră în reabilitare. Unde va fi mutată activitatea?

astăzi, 14:41
259

De săptămâna viitoare încep lucrările de reabilitare a corpului de clădire care găzduiește bucătăria, dar și spălătoria Spitalului Județean „Mavromati” din Botoșan...

Posturi scoase la concurs într-o instituție din Botoșani!

astăzi, 14:22
393

Agenția pentru Protecția Mediului (APM) din Botoșani anunță faptul că în luna martie s-au vacantat în cadrul instituției două locuri de muncă. Este vorba despre două posturi de c...