Doi candidați pentru postul de director la Memorialul Ipotești!

Doi candidați pentru postul de director la Memorialul Ipotești!
Două persoane s-au înscris la concursul organizat de Consiliul Județean în vederea ocupării postului de director la Memorialul Ipotești.

Este vorba de Ala Sainenco și Raluca Harabagiu. În urma evaluării dosarelor, candidatura Ralucăi Harabagiu nu a fost admisă (pentru "neîndeplinirea condițiilor de studii, respectiv a experienței în management sau de pregătire în management").

Dosarul Alei Sainenco a fost, în schimb, admis, şi trece în etapa analiza proiectului de management şi, ulterior, a interviului. Ala Sainenco este născută pe 25 octombrie 1970 şi este din Bălţi, Republica Moldova. 

Postul a fost scos la concurs ca urmare a ieșirii la pensie a lui Miluță Jijie, cel care a condus până acum instituția.

În perioada 26 octombrie-3 noiembrie va avea loc analiza proiectului de management, iar în perioada 7-8 noiembrie proiectul va fi susținut în cadrul unui interviu. Rezultatul final al concursului se va afișa în data de 18 noiembrie. 


 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Andone, după victoria cu Dinamo: ”Atmosfera a fost extraordinară. Le mulțumesc suporterilor!”

astăzi, 07:16
110

Antrenorul echipei FC Botoșani, Bogdan Andone, în vârstă de 49 de ani, a oferit câteva cuvinte la finalul meciului.”Dumnezeu ne-a dat punctele înapoi!”&bd...

Calendar ortodox: Îi cinstim astăzi pe Sfinţii Ierarhi Ilie Iorest, Simion Ştefan şi Sava Brancovici, mitropoliţii Transilvaniei

astăzi, 07:00
16

Tot astăzi, Biserica Ortodoxă îi cinstește pe Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureş, pe Sfinţii Mucenici Pasicrat şi Valentin și pe Sfânta Cuvioasă Elisabeta....

FC Botoșani - Dinamo 2-1! Meci nebun pe Stadionul Municipal

Marţi, 23 Aprilie 2024
741

Dinamo a primit un penalty, după o fază la care Țigănașu și-a spart capul. Mai apoi, Abdllah a ratat penalty-ul. Bogdan Andone a protestat vehement, și a fost eliminat.Ulterior, Dinamo a ma...