Cinci ani de închisoare îl aşteaptă în ţară pe un botoşănean fugit în străinătate! FOTO
BOTOSANI

Cinci ani de închisoare îl aşteaptă în ţară pe un botoşănean fugit în străinătate! FOTO
De aproape zece ani autorităţile judiciare române caută un botoşănean pentru a-l băga la puşcărie. Timp de aproape zece ani, Liviu Biliuţă a reuşit să se ascundă, tocmai pentru a evita să ajungă în penitenciar, unde avea de ispăţit o pedeapsă de cinci ani de închisoare pentru trafic de persoane şi trafic de minori.

Fotografia sa a fost listată de mult timp pe site-ul Poliţiei Române, la rubrica "Most wanted" (foto). Acum, însă, botoşăneanul a fost localizat în Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, de unde urmează să fie adus în ţară. Până atunci, între autorităţile judiciare ale celor două state se poartă negocieri, implicat fiind inclusiv Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională - Biroul Naţional Interpol.

Şi toate astea, pentru ce? Pentru că în urmă cu mai bine de zece ani, Liviu Biliuţă, Niculina Ene şi fratele minor al acesteia din urmă au pus la punct o metodă uşoară de a face bani: traficarea de minore. Astfel, cei trei ar fi "agăţat", transportat şi apoi cazat în străinătate mai multe tinere din judeţ, care au fost apoi obligate să se prostitueze. Până când cei trei au intrat în vizorul anchetatorilor.

A fost unul dintre primele cazuri al procurorilor de la Biroul Botoşani al DIICOT, anchetatorii reuşind să identifice atunci şase dintre victimele celor trei, vârstele lor variind la acel moment între 14 şi 16 ani. Liviu Biliuţă şi Niculina Ene au fost arestaţi în iunie 2005, după cinci luni fiind plasaţi în libertate, dar cu interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu. După ce au fost trimişi în judecată, rând pe rând, instanţele au început să pronunţe condamnări.

În primă fază, Tribunalul i-a condamnat la trei ani de închisoare, în cazul băiatului, şi la 7 ani şi 6 luni închisoare pentru ceilalţi doi. Mai mult, Niculina a trebuie să renunţe la suma de 119.000 euro. Magistraţii Curţii de Apel Suceava au redus pedepsele la recurs, astfel că Liviu Biliuţă şi Niculina Ene au rămas cu câte cinci ani de puşcărie, în timp ce băiatul a trimit 2 ani şi 6 luni închisoare cu suspendare, sentinţă menţinută în ianuarie 2008 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Numai că, până ce mandatele de executare a pedepselor au fost emise, Liviu Biliuţă a reuşit să fugă din ţară, iar "partenera" de afaceri a fost singura care a intrat în puşcărie.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Profesorii „vinovați” de rezultate slabe la simularea de la Bacalaureat, trimiși la perfecționare!

Joi, 18 Aprilie 2024
688

Inspectorii școlari vor organiza activități metodice cu profesorii care predau discipline pentru Bacalaureat. Prioritatea este acordată profesorilor care au elevi cu medii sub 6 la simularea exame...

Bărbat de 49 de ani, depistat conducând sub influența alcoolului pe un drum din județ!

Joi, 18 Aprilie 2024
148

În cursul zilei de miercuri,17 aprilie 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.1 Botoșani au oprit pentru control pe drumul public din comuna Gorbănești un autoturism co...

Beneficiarii de prestații sociale își vor primii zilele următoare drepturile bănești!

Joi, 18 Aprilie 2024
91

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Botoșani anunță că au fost virate în Trezoreria Botoșani  sumele necesare efectuării plăţilor drepturilor aferente  ...