Imi scrie zilele trecute un parinte drag sufletului meu, din zona Neamtului, si ma roaga sa ma pronunt asupra unor versete despre care este, la randu-i, intrebat de ucenici. Pasajul scripturistic este urmatorul: "Caci este cu neputinta pentru cei ce s-au luminat odata si au gustat darul cel ceresc si partasi s-au facut Duhului Sfant, si au gustat cuvantul cel bun al lui Dumnezeu si puterile veacului viitor, cu neputinta este pentru ei, daca au cazut, sa se innoiasca iarasi spre pocainta, fiindca ei rastignesc lorusi, a doua oara, pe Fiul lui Dumnezeu si-L fac de batjocura" (Evrei 6, 4-6). Intrucat tema cuprinsa este una de mare actualitate, m-am gandit sa va impartasesc parte din concluziile la care am ajuns reflectand la aceste cuvinte ale Sf. Ap. Pavel. Fara un reper patristic, e usor de inteles nedumerirea celor care gasesc o serioasa piatra de poticneala in citatul anterior. Pentru ca, la o lectura superficiala, se poate deduce ca exista situatii in care este cu neputinta omului sa se mai pocaiasca, o data ce a cazut. Cu atat mai contrarianta este o astfel de interpretare, cu cat ea vine in flagranta contradictie cu toata invatatura Mantuitorului, propovaduita ca atare de Biserica, din care reiese ca omul are sansa de a se pocai in orice clipa, atata vreme cat traieste pe pamant, chiar si inainte de a-si da ultima suflare. (Pana si Iuda Iscarioteanul, daca s-ar fi pocait precum Petru, cel ce s-a lepadat de trei ori de Domnul, ar fi avut si el sansa de a se indrepta. Faptul ca el a ales sa se spanzure nu tine de nici o predestinare, ci reprezinta o optiune facuta din mandria celui care prefera sa se omoare, decat sa admita ca a gresit si sa ceara iertare). Mai mult, insusi "apostolul neamurilor", Pavel, spune, spre exemplu, corintenilor ca se teme ca, venind la ei, sa nu-i gaseasca "pe multi care au pacatuit inainte si nu s-au pocait de necuratia si de desfranarea si de necumpatarea pe care le-au facut" (II Corinteni 12, 21). Si din acesta, dar si din alte pasaje ale epistolelor sale, reiese clar ca cel ce s-a convertit pe drumul Damascului nu poate fi decat un fervent invatator al pocaintei, care este o sansa acordata oricui de a se ridica din pacat catre Dumnezeu...

Imediat ce am primit mesajul amintit la inceput, m-am indreptat catre comentariile patristice, sursa autorizata din Biserica in a ne deslusi cuvintele Sfintei Scripturi. Si Parintii Bisericii au sesizat pericolul ca aceste trei versete sa fie interpretate in sensul in care omului i-ar putea fi refuzata pocainta. Sfantul Ambrozie al Milanului afirma insa, inca de la inceputul comentariului sau pe marginea acestor versete (in volumul "Despre pocainta"), ca Apostolul Pavel nu poate "invata ceva in contradictie cu propria sa fapta. El a acordat, la Corint, iertarea pacatelor, ca urmare a pocaintei; cum ar putea, asadar, el insusi, sa vorbeasca impotriva propriei sale decizii?". Ca atare, Sf. Ambrozie nu poate decat sa sustina ca aici apostolul ne invata "ceva diferit, dar nu contrar cu ceea ce a facut anterior". Ceea ce ne invata in Epistola sa catre Evrei este ca "repetarea, de catre oricine, a Tainei Botezului nu este permisa". Aceeasi interpretare am gasit-o in mai multe comentarii patristice (de fapt, in toate cele care sunt acum disponibile, conform editorilor monumentalei colectii "Ancient Christian Commentary on Scripture"): "botezul este o cruce (...) si nu este posibil ca Hristos sa fie rastignit a doua oara", "daca trebuie sa ne botezam din nou, trebuie ca acelasi Hristos sa moara din nou" (Sf. Ioan Gura de Aur, "Despre Epistola catre Evrei"); "botezul este unul singur" (Theodoret din Cyr, "Talcuire la Evrei"); "cei care propun doua botezuri cer rastignirea din nou a Fiului lui Dumnezeu" (Efrem Sirul, "Comentariu la Epistola catre Evrei"); "botezul este o taina si este suficient o data pentru totdeauna" (Severian din Gabala, "Fragmente despre Epistola catre Evrei").

Care este "al doilea botez"?

Lecturand din nou, cu mai multa atentie, pasajul de la Evrei 6, 4-6, ne este mai usor sa sesizam o nuanta care scapa cititorului obisnuit. Anume in text nu ni se spune ca este cu neputinta sa se pocaiasca cei care au cazut, ci ca este cu neputinta ca aceia care "s-au luminat odata", cazand in pacat,"sa se innoiasca iarasi spre pocainta". Din traditia liturgica stim ca cel care s-a botezat mai este numit si "luminat" (de aici si denumirea de "saptamana luminata" pentru prima saptamana ce urmeaza Sfintelor Pasti, pentru ca in aceasta perioada cei care se botezau la acest mare praznic - si erau multi, mai ales in primele secole crestine - veneau la biserica doar in haine albe). Asadar, o data ce ai primit "luminarea" si te-ai "innoit" in apa botezului, nu mai poti sa beneficiezi de aceasta taina, indiferent cat de mare ar fi caderea ta. Chiar si pentru cel care se leapada de Hristos si se converteste, spre exemplu, la islamism, daca se pocaieste si revine in Biserica, este reprimit in sanul comunitatii, dar nu i se repeta Taina Botezului, ci doar primeste Taina ungerii cu Sfantul si Marele Mir.

Botezul nu se repeta nici cand este savarsit in situatii de urgenta. Daca un copil nebotezat este pe punctul de a muri, atunci orice membru al Bisericii (barbat sau femeie) are dreptul si datoria de a-l boteza cu apa rostind formula: "Se boteaza robul/roaba lui Dumnezeu (N) in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin".

Daca pruncul nu moare, ci traieste, ulterior se face slujba Botezului, dar fara ca acesta sa mai fie cufundat in apa si fara a se mai rosti formula respectiva. O alta situatie speciala intalnim cand o persoana nu stie sigur daca a fost botezata (cazul, cel mai adesea, al copiilor crescuti in orfelinate, mai ales in vremea comunismului). Intr-o astfel de situatie, daca nu se gasesc nici un fel de informatii sau marturii despre savarsirea acestei taine, se face botezul persoanei respective rostindu-se urmatoarea formula: "Se boteaza robul/roaba lui Dumnezeu (N), daca nu a mai fost botezat(a), in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin". In rest, slujba este aceeasi ca la un botez obisnuit.

Pasajul despre care vorbim in acest articol si care sustine, in mod categoric, faptul ca nu este posibil a repeta botezul, ar trebui sa reprezinte un serios prilej de reflectie pentru cei care (din anumite confesiuni, declarate crestine) insista pentru rebotezarea cuiva, chiar daca a primit Taina Sfantului Botez. Argumentul care se invoca cel mai adesea este acela ca botezul nu ar fi valabil, fiind savarsit in frageda pruncie si ca omul trebuie sa aleaga in mod constient a fi botezat. Nu mai este spatiu pentru a invoca toate argumentele scripturistice si patristice in favoarea botezului copiilor, incat am sa aduc in atentie doar unul, de bun simt. Daca nu se poate boteza decat o persoana matura si capabila sa discearna/ sa aleaga, atunci ce ne facem cu acei copii care mor inainte de a putea fi botezati? Nu S-a rastignit Hristos si pentru acestia?... Ca sa nu mai spun ca, oricat de intelept/ citit/ matur/ evlavios ai putea fi, tot nu poti fi constient pe deplin de ceea ce inseamna Taina Botezului, astfel incat sa stii bine ce alegi a primi! Este o mandrie fara margini sa crezi ca poti tu deslusi tainele lui Dumnezeu fara a fi calauzit de Duhul Sfant, pe care tocmai prin Botez si Mirungere Il dobandesti!

Ar mai fi multe de spus despre acest citat de la Evrei 6, 4-6. Spre exemplu, el ne conduce si cu gandul la o afirmatie de natura eretica, a celor care sustin ca, la un moment dat, Hristos se va lasa omorat si de demoni ca si pe acestia sa-i mantuiasca. Or, demonii sunt ingeri creati de Dumnezeu care au "gustat darul cel ceresc", care au ales sa se rupa de Dumnezeu dupa ce L-au cunoscut, stiind foarte bine ce consecinte va avea gestul lor, in caderea lor nefiind ispititi de nimeni, cum a fost omul in Eden. Ca atare, pentru unii ca acestia nu mai e posibil "sa se innoiasca iarasi", de vreme ce ei refuza, constient, pe Dumnezeu.

Dar as prefera sa inchei articolul sesizand in acest citat un indemn al Apostolului Pavel spre continua desavarsire. Iata ce perspectiva dumnezeiasca se deschide in fata noastra: sa gustam "darul cel ceresc", sa fim partasi"Duhului Sfant", sa gustam "cuvantul cel bun al lui Dumnezeu si puterile veacului viitor". Dupa cum deducem din cuvintele pauline, e o stare posibil de atins pentru fiecare dintre noi, chiar daca mai si (re)cadem in pacate. Daca Botezul nu se repeta, avem sansa numita Spovedanie sau Taina Pocaintei, care mai e numita si "al doilea Botez". La ea apelam oricat de des avem nevoie caci nu e una dintre tainele irepetabile. Sa o folosim nu "din an in Pasti", ci cat mai des si cat mai cu folos, ca pe o scara catre cer. Iar o scara, cu cat are treptele mai rare (mai departate), cu atat se urca mai anevoios; cu cat treptele sunt mai dese, cu atat e mai usor de urcat.

pr. Constantin Sturzu
Sursa: doxologia.ro