Băgat la pușcărie după ce a exploatat sexual și prin muncă trei minori!
BOTOSANI

Băgat la pușcărie după ce a exploatat sexual și prin muncă trei minori!
Un bărbat din județul Botoșani, condamnat la închisoare după ce a exploatat sexual și prin muncă trei minori, a fost ridicat, sâmbătă, de polițiști și încarcerat în Penitenciarul Botoșani. 

Pe numele lui Ștefan Bîgu, din comuna Vorniceni, exista un mandat de executare a unei pedepse de  3 ani de  închisoare pentru comiterea infractiunilor de act sexual cu minor şi supunerea la muncă forţată sau obligatorie.

Drama celor patru fraţi a ieşit la iveală în septembrie, atunci când una dintre fetiţe i-a povestit bunicii coşmarul prin care treceau ea şi fraţii ei. Bunica a sunat la 112, copila a fost dusă la poliţie, iar după examenul medico- legal care a confirmat agresiunea sexuală, cei patru fraţi au fost instituţionalizaţi într-un centru al Protecţiei Copilului. Coşmarul copiilor a început în martie, când tatăl lor a murit, iar ciobanul, Ştefan Bîgu, de 39 de ani, din Vorniceni, i-a oferit mamei celor patru copii un aşa numit ajutor.

Femeia, cu fata cea mare, de 14 ani, şi cu mezinul de 1 an, a fost găzduită la casa ciobanului, iar fetiţa de 13 ani şi fratele de 10 ani au fost duşi la stână. Imediat ce aranjamentul a fost perfectat, fetele au fost obligate să întreţină raporturi sexuale cu ciobanul, una la domiciliul său, iar cealaltă la stână, unde îi servea şi pe amicii ciobanului, băiatul cel mare era obligat să muncească zi-lumină la stână, iar cel mic era tolerat prin curtea ciobanului.    

Citește mai mult despre acest caz: Mamă ajunsă după gratii după ce a permis ca fiicele sale să fie abuzate sexual! 

Condamnări simbolice după abuzurile asupra unor copile la o stână din Dimăcheni 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Polițiștii din Botoșani în alertă: Sunați la 112 dacă o vedeți pe Maria!

Marţi, 16 Aprilie 2024
237

Marți, în jurul orei 12.00, fata a părăsit domiciliul, iar până în prezent nu a revenit.Bobeică Narcisa Maria are următoarele semnalmente: aproximativ 1, 65 m înălț...

Se întâmplă lângă noi: Lecție de istorie, arhitectură și numismatica la Agenția BNR Suceava!

Marţi, 16 Aprilie 2024
72

Banca Națională a României (BNR) organizează cea de-a patra ediție a evenimentului „Zilele Porților Deschise”, în zilele de joi,18 aprilie, și vineri,19 aprilie. Pentru a...

Bărbat fără permis de conducere, depistat la volanul unui autovehicul neînmatriculat!

Marţi, 16 Aprilie 2024
71

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni au oprit pentru control, luni,15 aprilie 2024, pe drumul comunal DC 77 din comuna Dersca, un autovehicul condus de un bărbat de 4...