Companie amendată de poliţişti pentru nerespectarea normelor de pază
BOTOSANI

Companie amendată de poliţişti pentru nerespectarea normelor de pază
Pentru că nu a respectat măsurile de protecţie prevăzute de lege, o companie de stat a fost amendată de Inspectoratul Judeţean de Poliţie, iar contestarea amenzii în instanţă nu a dus la rezolvarea problemei.

S-a întâmplat ca în prima zi de Crăciun a anului trecut, nişte hoţi să spargă sediul Oficiului Poştal Hudeşti. Indivizii au pătruns prin efracţie, escaladând un geam, şi au încercat să-şi facă rost de bani pentru cheltuit de sărbători. Anunţat, dirigintele Oficiului a sesizat poliţiştii din comună, iar cazul a fost preluat spre cercetare.

Numai că între Crăciun şi Anul Nou, un control al poliţiştilor s-a soldat cu amendarea Companiei Naţionale "Poşta Română" pe motiv că nu au respectat obligaţiile legale. Mai exact, Legea privind paza şi protecţia bunurilor, care prevede că unităţile care deţin bunuri trebuie să fie asigurate cu pază fizică permanentă, trebuie să fie prevăzute cu sisteme tehnice de alarmare împotriva efracţiei sau cu subsistem de televiziune cu circuit închis, eventual sistem de control al accesului, camere de supraveghere şi sistem de alarmă conectat la un dispecerat de monitorizare.

Or tocmai aceste norme nu erau respectate de Poşta Română în privinţa Oficiului Poştal Hudeşti, astfel că a fost amendată cu 5.000 de lei.

Compania Naţională "Poşta Română" a contestat sancţiunea contravenţională la Judecătoria Darabani, pe motiv că poliţiştii nu aveau dreptul să amendeze unitatea poştală deoacere în acea zi nu era program de lucru cu publicul, iar termenul de conformare la cerinţele minimale de securitate urma să expire la 1 ianuarie 2016.

Instanţa nu a fost de acord cu susţinerile reprezentanţilor Companiei şi a reţinut că "Poşta Română" nu făcuse nimic pentru remedierea situaţiei, deşi până la expirarea termenului mai rămăsese mai puţin de o săptămână. Reprezentanţii companiei "Poşta Română" au formulat apel la decizia instanţei de fond, cauza urmând să fie dezbătută la o instanţă superioară.

 

Spune-ne opinia ta