Licean botoşănean în distribuţia unui serial produs de HBO
INTERVIU!

Licean botoşănean în distribuţia unui serial produs de HBO

   Pagina de media

Propus de fotograful oficial al Festivalului Ideo Ideis, ce se desfăşoară în fiecare vară de câţiva ani încoace la Alexandria, un tânăr din Botoşani a devenit actor în "Valea mută", o mini-serie produsă de HBO Europe şi realizată întegral în România.

Vorbim despre Theodor Şoptelea, elev al Colegiului Naţional A.T.Laurian şi membru al "Drama Club", trupa de teatru a Colegiului. Filmările noii producţii au început în luna mai, în regia lui Marian Crişan, cel care a câştigat cu "Megatron" trofeul Palme D'Or la Cannes pentru cel mai bun scurtmetraj.

"Valea Mută" este un thriller interesant, văzut prin ochii a doi adolescenţi a căror întâlnire clandestină se transformă într-un coşmar. Seara celor doi este întreruptă în mod dramatic de o crimă la care sunt martori fără voie. Producţia este o adaptare a unui format norvegian, "Øyevitne/Eye Witness", Cristian Barna fiind cel care semnează scenariul.

Cum a ajuns Theodor Şoptelea în mijlocul filmărilor, ne spune chiar el.

Când ai aflat de casting şi cât a durat până când filmările au fost încheiate?

Până la filmări am stat cinci ani într-o trupă de teatru. Glumesc, dar cumva are legătură directă. Adi Bulboacă, fotograful Festivalului IDEO IDEIS m-a propus, Monica Felea a fost și ea acolo pentru mine, pentru că nu știu exact cum au decurs treburile până să fiu sunat de agenția de casting și apoi m-au chemat la București. Am primit două scene pe mail pe care trebuia să le încercăm la casting și asta a fost. Asta s-a întâmplat în februarie-martie. La final de martie am venit direct de la un festival de la Brașov pentru încă o probă și atunci m-au și anunțat că am obţinut rolul. M-a șocat puțin lucru ăsta, mai ales că acest casting a fost abia al doilea pe care l-am dat. M-a ajutat mult, probabil, faptul că unul dintre partenerii mei dintr-o scenă era un prieten cu care mă cunoșteam de prin festivaluri, Vlad Bălan. M-a relaxat puțin lucrul ăsta. Filmările pentru toată miniseria au durat 55-60 de zile. Bineînțeles, nu am fost continuu prezent acolo. M-am întors și la școală să rezolv ce aveam de rezolvat. Le mulțumesc mult directorilor că au înțeles situația.

Cum ţi s-a părut scriptul? Cum ţi-ai "simţit" personajul? Ai avut vreodată vreun regret că ai acceptat rolul?

Scriptul e foarte curajos, e foarte provocator, incitant. E plin de suspans și de momente de climax. Cred că e un text foarte bine echilibrat pentru o mini-serie fulger. Personajul l-am simțit nesigur, exact cum mă simțeam și eu. Fiind apropiat de vârsta mea, l-am cam "citit" pe puștiul ăsta. E adolescent, iar prin asta deja spun multe. Dacă aș regreta un singur rol în posibila mea viitoare carieră m-aș gândi serios că nu fac ce trebuie și că nu sunt pentru meseria asta. Deci, nu, în niciun caz. Normal că sunt impedimente, greutăți, momente de confuzie. Dar, ca la fotbal în spatele blocului, unde ai de luat o decizie grea între a șuta sau a da pasă, ca la ascunsa unde aproape te apucă plânsul când unul scapă turma, sunt momente ce fac parte din joc. Sunt experiențe prin care treci care, vrei sau nu, te duc spre fericire. Sau spre gol. Sau spre găsirea ultimului om la ascunsa. Sau găsirea propriei tale personalități.

Ce-a căutat copilul provincial de la Botoşani în "Valea mută"? Cu ce lecţie ai plecat de acolo? (Theodor a împlinit 18 ani în timpul filmărilor, n.r.)

Copilul provincial din Botoșani nu prea a existat în "Valea Mută", iar asta mă bucură extrem de mult. Super-echipa de acolo m-au tratat exact ca pe un coleg, ca pe un profesionist, nu m-au menajat mai mult decât trebuie, nu m-au extras subtil din vibrația tensiunii si profesionalismului de acolo, etc. Dimpotrivă, am plecat în primul rând cu energiile oamenilor de acolo. Rodica Lazăr, Emilian Oprea, Bubu (Vlad Bălan), Marian Crișan și încă o grămadă de oameni. Am plecat de acolo cu energiile lor frumoase. Bineînțeles, fiind prima mea experiență cinematografică, am plecat și cu un TIR de lecții de domeniu tehnic, actoricesc şi aşa mai departe. Am încercat să fiu un burete informațional. Sau o pernă cu memorie, ca să fiu o companie plăcută și pentru ceilalți (râde).

Ce înseamnă rolul acesta pentru tine?

Rolul ăsta pentru mine înseamnă foarte mult noroc. Chiar sunt un băiat norocos și mulțumesc lui Dumnezeu sau bunicului care tot pe acolo e, sau oricărei ființe care a făcut asta să se-ntâmple. Rolul ăsta înseamnă pentru mine una dintre cele mai marcante experiențe de până acum, înseamnă o oportunitate și o responsabilitate mare. Dacă o să poată cineva să mă oprească din asta bine, dar singur... Nu m-aș baza pe mine să mă opresc cândva din ce îmi place să fac.

Seria formată din patru episoade, fiecare cu o durată de aproximativ o oră, va avea premiera în toamna acestui an la HBO şi HBO Go.

 

Spune-ne opinia ta