Omul de afaceri Valeriu Iftime, în vizită la șeful județului. Ce au discutat!

Omul de afaceri Valeriu Iftime, în vizită la șeful județului. Ce au discutat!
Omul de afaceri Valeriu Iftime, patronul firmelor Elsaco, a avut, miercuri, o scurtă întrevedere cu președintele Consiliului Județean, Costică Macaleți.

Iftime, care este și finanțatorul FC Botoșani, spune că discuția cu șefului județului a avut ca subiect viitorul fotbalului botoșănean, în speță identificarea unor posibilități de finanțare a FC Botoșani, în condițiile în care cheltueilile sunt tot mai mari.

“Împreună căutăm soluții pentru viitorul fotbalului. Noi avem un buget la fotbal care a crescut, sunt 3,7 milioane de euro, este nivelul de cheltuieli al FC Botoșani. Eu, ca și firmă Elsaco, acopăr aproximativ un milion de euro pe an ceea ce este absolut de nesuportat pe termen lung. Avem o datorie istorică pe care o tot aducem, de aproximativ un milion de euro, și la un moment dat trebuie să găsim o soluție să o compensăm. Eu am mizat să mai vând niște fotbaliști să acopăr din ea și nu i-am vândut că am vrut eu, așa stau lucrurile", a declarat Valeriu Iftime.

Finanțatorul FC Botoșani speră ca la Botoșani să nu se înregistreze situația existentă la mai multe cluburi din țară, care nu mai au bani.

“Povestea este că ceea ce e în fotbalul românesc astăzi când atâtea echipe sunt șchioape și nu au bani, ele pot apărea și la Botoșani și vreau să prevăd asta. Anul acesta trăim, dar anul viitor ce facem?, a conchis Iftime.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

FC Botoșani - Dinamo 2-1! Meci nebun pe Stadionul Municipal

Marţi, 23 Aprilie 2024
638

Dinamo a primit un penalty, după o fază la care Țigănașu și-a spart capul. Mai apoi, Abdllah a ratat penalty-ul. Bogdan Andone a protestat vehement, și a fost eliminat.Ulterior, Dinamo a ma...

Proiect USR înaintat Senatului: Absolvenții de liceu care au promovat bacalaureatul ar putea să-și mărească nota la cel puțin una din probe!

Marţi, 23 Aprilie 2024
84

Absolvenții de liceu care au promovat examenul național de Bacalaureat ar putea să-și mărească nota la cel puțin una din probe, potrivit unui proiect depus la Senatul României de către U...

Polițiștii rutieri au verificat respectarea traseelor de deplasare stabilite pentru autovehiculele ”Școală”!

Marţi, 23 Aprilie 2024
115

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat luni, 22 aprilie 2024, o acțiune pentru prevenirea și combaterea abaterilor la regimul rutier de către instructorii autorizați din cadrul ș...