Criză de anestezice la Spitalul Județean Mavromati!

Criză de anestezice la Spitalul Județean Mavromati!
Spitalul Județean Mavromati se confruntă la această oră cu o criză de anestezice, motiv pentru care medicii sunt puși în situația de a face doar intervenții chirurgicale care reprezintă o urgență.

Situația nu este numai la Botoșani, ci în mai multe spitale din țară, criza miorelaxantelor, substanţe folosite în intervenţiile chirurgicale care necesită anestezie generală, fiind de circa două luni de zile.

Medicul Angela Țurcanu, directorul medical al Spitalului Mavromati, a precizat că unitatea are anestezic pentru tot ceea ce înseamnă operații de urgență, dar în cazul pacienților care nu reprezintă o urgență se reprogramează intervențiile chirurgicale pentru când stocurile de anestezic vor fi complete.

“Sunt probleme în totată țara, nu numai la Botoșani. Depozitele nu au cantități suficiente de anestezic. De la Minister ne-au tot cerut necesarul și s-a trimis anestezic pentru intervențiile de urgență. Tot ce se poate reprograma reprogramăm. Partenerii noștri ne-au spus că până pe 15 august se rezolvă situația, dar Ministerul ne-a transmis că se va rezolva mult mai repede. Așteptăm și noi acum să primim 100 de fiole pe care le-am solicitat", a declarat medicul Angela Țurcanu.

Criza anestezicelor a apărut la nivel national după ce unii producători nu au mai livrat aceste substanțe în România, fie au apărut discontinuități între producție și livrare, ceea ce a făcut ca depozitele să fie goale.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

ANUNȚUL Ministerului Muncii: Cum se va face plata în avans a pensiilor aferente lunii mai 2024!

astăzi, 14:44
293

Executivul a aprobat, în ședința de joi, cele două acte normative care asigură plata în avans a pensiilor și a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024....

(P) Factorii care influențează prețul unei campanii SEO

astăzi, 14:21
49

Site-ul afacerii tale încă nu primește suficient trafic organic sau nu are vizibilitate online și vrei să incluzi o campanie SEO în strategia de marketig digital, așa că ai înc...

O zi pe cel mai nordic hotar al țării, la capătul județului Botoșani!

astăzi, 14:06
426

Prutul desenează aici o graniță meschină între maluri plămădite din același pământ. Pe malul drept se înșiră Miorcanii poetului Ion Pillat. Pe cel stâng, ca înt...