De ce trebuie măsurată tensiunea arterială la ambele brațe?

De ce trebuie măsurată tensiunea arterială la ambele brațe?
În majoritatea cazurilor, tensiunea arterială este măsurată doar la un singur braț. O greșeală, susțin experții.

Oamenii de ştiinţă britanici de la Facultatea de Medicină şi Stomatologie din cadrul Universităţii Exeter au descoperit că o diferenţă a valorilor tensiunii sistolice (mari) între cele două braţe de peste 15 mm coloană de mercur este un simptom al unei afecţiuni grave. Mai exact, medicii britanici susţin că această diferenţă indică faptul că vasele sangvine care irigă membrele sunt întărite şi, probabil, îngustate, astfel că sângele nu mai circulă corespunzător, scrie Doctorul Zilei.

Rezultatul cercetării, care a constat în analizarea a 28 de studii anterioare, a arătat că diferenţa de 15 mm coloană de mercur a tensiunii măsurate la ambele braţe este echivalentă cu un risc de 2,5 ori mai mare de a suferi de boală vasculară periferică.

Aceasta este o afecţiune care apare din cauza îngustării şi întăririi vaselor de sânge periferice, în special în cazul celor care "hrănesc" picioarele. De asemenea, riscul de a suferi un accident vascular cerebral (AVC) creşte de 1,5 ori în cazul acestor persoane comparativ cu cele care obţin aceleaşi valori ale tensiunii la ambele braţe. De aceea, medicii recomandă ca, periodic, să ne măsurăm tensiunea arterială la ambele braţe. Este important de ştiut că, în general, atunci când rezultatul diferă de la un braţ la celălalt, valoarea cea mai mare este cea "reală". Tensiunea normală este considerată 140 mm coloană de mercur (cea sistolică) şi 90 mm coloană de mercur (cea diastolică).

"Tensiunea se ia și la mâna dreaptă și la mâna stângă pentru a vedea dacă nu este o diferență de tensiune între cele două mâini. O deviație de 10-12 mm este una normală. Dacă este mai mare înseamnă s-ar putea să fie o îngustare, un obstacol care blochează vasul de sânge", este de părere și Acad. Prof. Dr. Constantin Popa, Preşedinte al Asociaţiei Naţionale Române de Stroke şi membru al Academiei Române.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bărbat de 47 de ani, sancționat pentru transport ilegal de persoane!

astăzi, 19:49
109

La data de 27 martie 2024, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe drumul european E 587, în comuna Frumușica, un autoturism condus de un bărbat, de 47 de ani, d...

Campania antidrog care educă elevii să aleagă înțelept, la Colegiului Economic ”Octav Onicescu” Botoșani (Foto)

astăzi, 19:02
64

În scopul prevenirii consumului de droguri în rândul populației de vârstă școlară, în perioada decembrie 2023 – iunie 2024, Inspectoratul de Poliție Județean ...

Vești bune de la premierul României: supermarketurile nu vor fi închise în week-end!

astăzi, 18:22
69

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că magazinele nu vor fi închise în weekend, subliniind că, „din toate semnalele primite din r&aci...