Accident provocat în miez de noapte de un șofer care circula pe "Interzis"! FOTO

Accident provocat în miez de noapte de un șofer care circula pe "Interzis"! FOTO
Un șofer care a circulat, în noaptea de marți spre miercuri, după propriile reguli pe o stradă din Municipiul Botoșani a provocat un accident.

Potrivit martorilor, un tânăr aflat la volanul unui autoturism Alfa Romeo, înmatriculat în Bulgaria, se deplasa, cu puțin înainte de miezul nopții, pe "Interzis", pe strada Ștefan Luchian, dinspre Pro Casa, iar când a ajuns la intersecția cu strada Octav Onicescu a pătruns fără să se asigure. În acel moment a fost izbit de un Ford care circula regulamentar dinspre Bulevard către Calea Națională.

În urma impactului ambele autoturisme au fost avariate, dar din fericire nu au fost înregistrate victime omenești. Mașinile au fost luate pe platformă, iar cei doi șoferi cel mai probabil se vor înțelege pe cale amiabilă.

Cu doar câteva minute de acest accident, un șofer a ajuns cu mașina pe spațiul verde, la câțiva pași de intersecția dintre strada Octav Onicescu și Calea Națională, după ce mai mulți martori spun că s-ar fi întrecut un alt conducător auto. A abandonat mașina, dar s-a întors imediat însoțit de mai mulți amici, după care s-a făcut nevăzut.







 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

FC Botoșani - Dinamo 2-1! Meci nebun pe Stadionul Municipal

Marţi, 23 Aprilie 2024
451

Dinamo a primit un penalty, după o fază la care Țigănașu și-a spart capul. Mai apoi, Abdllah a ratat penalty-ul. Bogdan Andone a protestat vehement, și a fost eliminat.Ulterior, Dinamo a ma...

Proiect USR înaintat Senatului: Absolvenții de liceu care au promovat bacalaureatul ar putea să-și mărească nota la cel puțin una din probe!

Marţi, 23 Aprilie 2024
58

Absolvenții de liceu care au promovat examenul național de Bacalaureat ar putea să-și mărească nota la cel puțin una din probe, potrivit unui proiect depus la Senatul României de către U...

Polițiștii rutieri au verificat respectarea traseelor de deplasare stabilite pentru autovehiculele ”Școală”!

Marţi, 23 Aprilie 2024
76

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat luni, 22 aprilie 2024, o acțiune pentru prevenirea și combaterea abaterilor la regimul rutier de către instructorii autorizați din cadrul ș...