Operații făcute în premieră la Spitalul Județean Mavromati

Operații făcute în premieră la Spitalul Județean Mavromati
Deschiderea unui Compartiment de neurochirurgie în cadrul Spitalului Județean Mavromati va permite efectuarea unor intervenții chirurgicale care până acum nu au fost posibile la Botoșani. Pentru aceste operații pacienții erau nevoiți să meargă la Iași, pierzându-se timp prețios în cazul celor care reprezentau o urgență.

Cel care va efectua operațiile la Botoșani este medicul Petre-Atilla Kiss, venit de la Cluj. Medicul a intrat deja în sala de operație de când lucrează la Spitalul Mavromati, fiind efectuate până acum 15 intervenții chirurgicale, acestea fiind posibile datorită aparaturii achiziționate odată cu deschiderea Compartimentului de neurochirurgie.

“În cadrul Compartimentului de neurochirurgie oferim servicii de diagnostic în domeniul neurochirurgical, ca și tratament o parte din urgențele neurochirurgicale, practic subduralele cronice s-au rezolvat aici și patologie degenerativă spinală, dar și alte patologii vor intra în oferta de palete de tratament. Au fost deja făcute operații, subduralele cronice, au fost drenaje ventriculare, hernii de disc. Astfel de operații nu au fost posibile până acum la Botoșani din lipsă de aparatură", a precizat medicul Petre-Atilla Kiss.

Deocamdată, intervențiile chirugicale din sfera neurologică se efectuează în sala de operații de pe Secția Chirurgie generală, pentru sala de la neurochirurgie fiind necesară achiziția unei lămpi scialitice. Managerul spitalului, Corneliu Mihai, a precizat că în aproximativ trei săptămâni va fi achiziționată toată aparatura necesară desfășurării activități medicale în cele mai bune condiții.

O altă problemă este cea a numărului prea mic de medici anesteziști, motiv pentru care intervențiile care nu sunt urgențe se fac pe bază de programare.

Medicul Petre-Atilla Kiss va beneficia de tot sprijinul colegilor de la Clinica de Neurochirurgie din Iași, care l-au felicitat deja pentru intervențiile făcute de când a venit la Botoșani și care au participat vineri la inaugurarea Compartimentului de neurochirurgie.

“Asigurăm tot suportul și sprijinul pentru colegul nostru. Îi mulțumesc deja pentru tot ce a făcut, am numai vești bune. Eu am avut totodeauna relații bune cu Botoșaniul. Vrem ca domnul doctor să poate să dezvolte cât de bine serviciul de aici și ne ajută și pe noi în serviciul de gardă, practic este cu totul altceva când un pacient este primit aici de un neurochirurg, stabilește gradul de urgență, rezolvă urgențe majore, nu mai este permis în ziua de azi ca un hematom extradural de exemplu să nu fie operat rapid, pe loc, nu trebuie să se mai întâmple să ajungă la noi după trei-patru ore, a spus medicul Marius Dabija, de la Clinica de Neurochirurgie din Iași, care a mai precizat că este necesar să fie cooptați în echipă și alți medici, pentru a putea asigura permanența pe Compartimentul de neurochirurgie.

Noul compartiment va avea zece paturi.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Sucevean sancționat la Botoșani cu 2.000 de lei și material lemnos confiscat!

astăzi, 11:08
4

În cursul zilei de joi,18 aprilie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au  oprit pentru control, pe drumul public din comuna Tudora, o autout...

Campanie antidrog a specialiștilor CPECA în mai multe școli din județul Botoșani, ce informații au primit elevii! (Foto)

astăzi, 10:05
20

Săptămâna aceasta, specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Botoșani din cadrul Agenției Naționale Antidrog au desfășurat, la Colegiului Național ,,...

Atenție la condițiile de trafic! Cod galben de ceață în mai multe localități din Botoșani!

astăzi, 09:21
46

Meteorologii au emis un Cod galben de ceață pentru localitățile: Dorohoi, Hudești, Coțușca, Suharău, Havârna, Vorniceni, Rădăuți-Prut, Ibănești, Șendriceni, Cristinești, Avrămeni...