Teamă şi ruşine! Victimele profesorului care îşi agresa sexual elevii, audiate în prezenţa părinţilor şi a unui psiholog! FOTO

Teamă şi ruşine! Victimele profesorului care îşi agresa sexual elevii, audiate în prezenţa părinţilor şi a unui psiholog! FOTO
Zeci de elevi i-au trecut prin mână, cărora le-a predat "comerţ şi industrie alimentară", însă doar câţiva au fost "aleşi" şi obligaţi să-i satisfacă plăcerile bolnave. A profitat de poziţia sa de cadru didactic, a pus presiune pe elevi şi i-a determinat să-i împlinească cererile ce priveau acte sexuale.

Despre asta e vorba, pe scurt, potrivit anchetatorilor, în cazul lui Paul Lupu, cadru didactic la Şcoala de Cooperaţie şi la Colegiul Economic "Octav Onicescu", dar şi director la unul dintre cele mai renumite restaurante din Botoşani. Băieţi frumoşi, cu trăsături delicate, erau preferaţii cadrului didactic, pe care şi-i apropia învăţându-i secrete din lumea gastronomiei şi apoi le solicita servicii sexuale.

Unii poate nici nu ştiau ce presupun cererile profesorului în vârstă de 47 de ani şi s-au trezit într-o lume de care nici acum nu ştiu dacă aparţin. Surse judiciare spun că, de teamă că se vor alege cu note mici sau cu corigenţe, de teama că vor pierde poziţia de "preferaţi" ai profesorului şi avantajele ce decurgeau din asta- servitul la restaurant atunci când erau evenimente şi câştigul financiar aferent, de regulă, copiii- deocamdată patru minori identificaţi, dar şi actuali majori-, au povestit cu greu anchetatorilor cum decurgeau lucrurile cu profesorul lor. În urma audierilor, anchetatorii au adăugat şi acuzaţia de viol celor de act sexual cu un minor şi pornografie infantilă.

Mai mult, pe lângă emoţia copiilor, chiar teama de a fi în faţa procurorilor DIICOT, s-a adăugat şi ruşinea profundă faţă de părinţii care i-au asistat la audieri şi care au fost şocaţi de toate cele auzite. De altfel, la audieri a fost prezent şi un psiholog de la Protecţia Copilului, toţi minorii urmând să beneficieze de consiliere psihologică. Şi asta deoarece, pe lângă trauma pe care poate nu o resimt în totalitate în acest moment, elevii sunt supuşi reacţiei publicului care îl victimizează pe profesor şi nu crede că ceea ce s-a întâmplat e adevărat.

Potrivit anchetatorilor, agresiunile sexuale aveau loc în apartamentele deţinute de Paul Lupu, după orele de curs sau după evenimentele la care elevii erau invitaţi, în condiţiile în care acestea se încheiau târziu, iar copiii, majoritatea din rural, nu aveau cum să mai ajungă acasă. Mai mult, unele agresiuni de natură sexuală au avut loc în birourile de la restaurant, acolo unde copiii îşi efectuau orele de practică.

De partea cealaltă, Paul Lupu nu a dorit să facă declaraţii, nici să combată în vreun fel probele prezentate de procurorii DIICOT. Aceeaşi poziţie a adoptat-o şi în faţa judecătorului care a acceptat propunerea anchetatorilor, de arestare preventivă, spun surse judiciare. A ţinut însă să precizeze că va colabora cu procurorul de caz.

În urma lui au rămas cunoscuţi care refuză să creadă că informaţiile făcute publice în acest caz sunt reale şi care îl susţin pe Paul Lupu, fără a ţine cont că o arestare preventivă este o măsură excepţională, care se ia în cazuri în care probele sunt de cele mai multe ori greu, dacă nu imposibil, de demontat.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Festivalului Filmului European ajunge la Botoșani (Cinema „Unirea”) în perioada 10-12 mai cu filme despre libertate!

astăzi, 20:00
24

Ediția a 28-a Festivalului Filmului European va debuta la București chiar de Ziua Europei, pe 9 mai și se va încheia la Chișinău, pe 8 iunie,Festivalul Filmului European este organizat ...

Tânăr de 25 de ani dintr-o comuna din Botoșani, prins beat la volan!

astăzi, 18:55
35

În cursul zilei de miercuri, 24 aprilie 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au oprit pentru control pe strada Școlii din comuna Havârna un autoturism...

USR Botoșani: USR oprește din nou specula cu locurile de veci!

astăzi, 18:21
86

După ce, în 2021, consilierul USR Raluca Curelariu a stopat mafia din cimitirele botoșănene printr-un amendament ce a limitat bișnița,  primarul social democrat aflat încă &icir...