Săptămână cu vreme caldă dar ploioasă. Prognoza meteo pentru Botoşani

Săptămână cu vreme caldă dar ploioasă. Prognoza meteo pentru Botoşani
După ce ne-am bucurat de un Paşti cu vreme caldă şi frumoasă, urmează zile înnorate, din care nu vor lipsi ploile. La Botoşani, temperaturile vor rămâne însă destul de ridicate, încadrându-se în normalul acestei perioade.

Luni, maxima va urca la 21ºC, în timp ce minima va fi de 9ºC. Cerul va fi parţial noros, iar vântul va sufla la moderat, cu intensificări temporare, predominant din sector sud- estic. Marţi, temperaturile vor avea valori cuprinse între 20ºC şi 9ºC. În timpul zilei, cerul va fi mai mult noros iar vântul va sufla moderat, cu intensificări. În timpul nopţii se vor înregistra averse.

Şi dimineaţa de miercuri va aduce averse temporare, pe arii relativ extinse. Cerul se va menţine acoperit iar vântul îşi va schimba direcţia şi va sufla dinspre nord- est. Temperaturile vor oscila între 19ºC şi 8ºC. La fel se va întâmpla şi joi, atunci când aversele de ploaie vor cuceri teritoriul judeţului. Cerul va fi noros iar vântul va sufla moderat, cu intensificări ce pot lua aspect de vijelie, predominant din sector nordic. Temperaturile vor avea valori cuprinse între 21ºC şi 9ºC.

Vineri, norii de ploaie se vor retrage, astfel că cerul va fi mai degajat, iar vântul se va mai potoli. Maxima termică va urca la 20ºC iar minima va fi de 8ºC. Sâmbătă, cerul va fi parţial noros, iar vântul va sufla mai mult slab dinspre est. Temperaturile vor oscila între 20ºC şi 8ºC. Duminică, însă, sunt anunţate furtuni cu fulgere izolate pe arii extinse. Cerul va fi mai mult acoperit iar vântul va sufla moderat, cu unele intensificări.

Ploile anunţate în această săptămână vor fi benefice culturilor, în condiţiile în care în cea mai mare parte a Moldovei se înregistrează deficite de apă în sol, seceta pedologică fiind moderată spre puternică.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Află despre noutățile din industria SEO, îmbunătățește-ți cunoștințele și socializează cu oameni deosebiți din domeniu, SEO Vibes on Tour, București

astăzi, 14:42
30

SEO Vibes on Tour este un super eveniment special dedicat celor care pasionați de lumea SEO, iar scopul lui este de a aduce împreună specialiștii de SEO pentru a-și îmbunătăți cuno...

USR Botoșani: Bani de reabilitări stradale și căldură în școli, la un pas de a fi dați de primarul Andrei pe campania sa electorală

astăzi, 13:33
183

În condițiile în care botoșănenii își rup mașinile de ani de zile pe străzile denivelate din Municipiul Botoșani și în condițiile în care elevii sunt puși să-...

O judecătoare a murit într-un mod stupid, la 54 de ani. ”A mai apucat să-şi sune soţul, dar…”

astăzi, 12:54
1876

Moarte stupidă, la 54 de ani, a unei judecătoare din cadrul Tribunalului Iași. Femeia a decedat marți, după ce a căzut pe scări.„Nu era bolnavă. A fost pur şi simplu un accident. Di...