Consilier local, nemulțumit că polițiștii rutieri dau prea puține amenzi. "Îmi depun permisul dacă..."

Consilier local, nemulțumit că polițiștii rutieri dau prea puține amenzi. "Îmi depun permisul dacă..."
Un consilier local, membru în Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Botoșani, consideră că polițiștii rutieri dau prea puține amenzi în comparație cu ceea ce se întâmplă zilnic pe străzile din municipiul Botoșani, unde se întâlnesc la tot pasul cazuri de încălcări ale regulilor de circulație, după cum susține consilierul.

Corneliu Furtună a spus în ultima ședință a ATOP că Poliția ar trebui să aplice sancțiuni tuturor celor care nu îi respectă pe ceilalți în trafic, și astfel conducătorii auto s-ar disciplina, dar s-ar reduce și riscul producerii unor evenimente rutiere.

Furtună s-a oferit ca într-o zi să meargă prin oraș cu un echipaj de poliție, pentru a le arăta oamenilor legii unde nu se respectă regulile de circulație.

“Numărul de mașini a crescut foarte multe și dacă mergem și ne uităm cum sunt parcate, trase, oprite, staționate mașinile și cum se circulă în Botoșani e foarte anapoda. Știu că sunt efective puține, dar dacă o mașină cu doi agenți iese la plimbare într-o zi îi însoțesc eu și dacă nu dau 200 de amenzi eu îmi depun permisul. Atâta timp cât zilnic, în Botoșani, sunt mașini parcate pe contrasens, mașini parcate pe trecerile de pietoni și nu se poate trece strada. Chiar dacă ai 20 de kilometri pe oră poate oricând să îți sară un pieton de după o mașină lăsată pe trecerea de pietoni sau la o intersecție și nu se vede pur și simplu. Chiar trebuie să o pățim vreunul dintre noi?", a spus Corneliu Furtună.

Cms. șef Viorel Șerbănoiu, adjunctul șefului Inspectoratului Județean de Poliție, a afirmat că polițiștii rutieri chiar acționează, iar aceast lucru este evidențiat în statistici. 

“Vă asigur că Poliția acționează, chiar ar fi dezmăț dacă nu s-ar acționa", a precizat cms. șef Viorel Șerbănoiu.

La rândul său, Dumitru Zmău, președintele Autorității Teritoriale de Ordine Publică, fost șef al Poliției Rutiere, a precizat că activitatea polițiștilor nu trebuie să fie aceea de a scrie amenzi pe bandă rulantă.

“Amenda nu este un scop în sine. Polițistul trebuie să găsească și soluții. Municipiul s-a aglomerat. Dvs., ca și consilier local, nu ați mai găsit soluții ca Primăria să amenajeze și alte parcări. Cum să sancționezi oamenii dacă nu le oferim condiții de parcare civilizate? Nu încurajez ca de acum să fie o degringoladă totală și un dezmăț dar trebuie să le dăm și soluții, să le oferim ceva acestor oameni.  Polițistul nu poate să sancționeze chiar pe toată lumea. Domnul consilier așa vrea. Poți să îi dai și avertisment, să îl îndrumi spre un loc de parcare", a menționat Zmău.

În primul trimestru al acestui an, la nivelul județului Botoșani au fost aplicate 9.035 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea normelor rutiere, în valoare totală de 1,8 milioane lei. Totodată, au fost reținute 419 permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule și 38 în vederea anulării. 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Audi în valoare de peste 73.000 lei furat din Italia, oprit la Stânca!

astăzi, 12:25
23

În data de 28 martie 2023, în jurul orei 05.50, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca - I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare...

Singurul candidat înscris pentru postul de manager al Spitalului „Mavromati” a fost respins!

astăzi, 12:11
186

Pentru postul de manager al Spitalului Județean „Mavromati” din Botoșani o singură persoană și-a depus dosarul de înscriere în concurs.În urma verificării dosar...

Medic, despre cel mai mare pericol în AVC: ”Fiecare minut, fiecare oră înseamnă scăderea şansei de recuperare a pacientului”

astăzi, 11:56
150

Profesorul Gheorghe Iana, doctor în medicină, afirmă că este important ca pacienţii, dar şi familiile acestora să înveţe să recunoască simptomele unui accident vascular cerebral (...