Dosar de 800 de pagini depus de un profesor botoșănean care vrea gradație de merit!

Dosar de 800 de pagini depus de un profesor botoșănean care vrea gradație de merit!
Obținerea gradațiilor de merit de către angajații din sistemul de învățământ se dovedește a fi și în acest an o procedură care necesită munți de documente cu care o persoană care solicită acordarea acestui drept trebuie să facă dovada activității sale.

Dosarele cadrelor didactice și ale personalului didactic auxiliar, care solicită gradație de merit, au putut fi depuse până la data de 18 martie. Un cadru didactic a depus la dosar nu mai puțin de 800 de pagini. 

Președintele Ligii Sindicatelor din Învățământ, Liviu Axinte, susține că existența unor astfel de dosare, cu multe hârtii, îngreunează foarte mult procesul de evaluare, mai ales la disciplinele pentru care se depun un număr mare de solicitări.

“Am discutat cu colegi care au înregistrat dosare pentru gradații de merit și am înțeles că sunt persoane care au depus dosare care conțin 400, 500 sau chiar 800 de pagini. La momentul evaluării trebuie să parcurgi foaie cu foaie din dosar, în condițiile în care la unele discipline sunt și mai multe dosare, vă dați seama cât timp trebuie ca să parcurgi toate aceste dosare și să le evaluezi corect, că aici este toată chestiunea. Cred că este o scăpare a noastră în comisia paritară că nu am stabilit o limită. Am avut o discuție în acest sens și am spus că dacă noi stabilim o limită de 200 de pagini și o persoană mai are zece pagini, nu îl poți limita, dar s-a ajuns la extrema cealaltă în care depun foarte multe hârtii. A fost o perioadă, în anii anteriori, când a fost limitat numărul la 200 de pagini. Nu știu cât de obiectivă poate fi evaluarea având în vedere volumul mare de hîrtii", a precizat Liviu Axinte.

Dosarele candidaților la concursul pentru gradații de merit sunt evaluate de o comisie constituită la nivelul Inspectoratului Școlar Județean, liderii de sindicat participând în calitate de observatori. Lista cu punctajele în urma evaluării va fi aprobată în perioada 16-17 mai 2016.

Gradația de merit se acordă pentru o perioadă de 5 ani și reprezintă 25% din salariul de încadrare.

Liderii de sindicat din educație consideră că procesul de acordare a gradației de merit ar fi mult mai simplificat dacă concursul ar fi organizat la nivelul unităților de învățământ și nu de către Inspectoratele Școlare.

 

Spune-ne opinia ta