Arhiepiscopia Moldovei reacţionează la nemulţumirile unui botoşănean faţă de Biserică

Arhiepiscopia Moldovei reacţionează la nemulţumirile unui botoşănean faţă de Biserică
În urma articolului publicat joi de Ştiri.Botoşani.Ro, Biroul de presă al Arhiepiscopiei Iaşilor ne-a transmis câteva lămuriri despre subiectul pus în discuţie.

Redăm integral comunicatul Biroului de presă:

"Având în vedere acuzațiile aduse în presă de către domnul Vasile Huminiuc din Tocileni (jud. Botoșani), din care rezultă că dumnealui s-ar fi adresat în trei rânduri instanțelor bisericești, fără a primi vreun răspuns, dorim să facem următoarele precizări: Există o singură reclamație pe care domnul Vasile Huminiuc a trimis-o instituțiilor bisericești, anume cea trimisă direct la Patriarhia Română, înregistrată cu nr. 6534/27.06.2012. Această reclamație era semnată de un număr de 49 de persoane, inclusiv de domnul Huminiuc, și era îndreptată împotriva preotului Marin Octavian Poduț, de la Parohia Tocileni, Protopopiatul Botoșani.

În conformitate cu Legislația Bisericească, astfel de sesizări sunt redirecționate eparhiilor de pe teritoriul cărora vin reclamațiile, spre competentă soluționare. Astfel, Cancelaria Sfântului Sinod a înaintat Arhiepiscopiei Iașilor o adresă la care erau atașate reclamația și listele cu cele 49 de semnături împotriva preotului Poduț, adresă înregistrată la Centrul eparhial Iași cu nr. 8524/02.08.2012.

Ca urmare a acestui document, s-a declanșat o procedură de cercetare disciplinară. Astfel, în data de 09.08.2012, Protopopiatul Botoșani a citat părțile implicate, aducându-le la cunoștință convocarea pentru ziua de marți, 14 august 2012, ora 10.00, pentru cercetare. La această dată a avut loc cercetarea în biserica cu hramul Înălțarea Domnului din Tocileni, la care s-au prezentat: reprezentanții autorității bisericești (inspectorul bisericesc și protopopul de Botoșani), preotul Octavian Poduț (în calitate de reclamat) și doar 10 din cei 49 de reclamanți.

De față a fost atunci inclusiv domnul Vasile Huminiuc, care a și semnat, împreună cu celelalte persoane prezente în biserică, procesul-verbal de la finalizarea cercetării. S-a constatat atunci că domnul Vasile Huminiuc nu a putut să probeze decât o parte dintre acuzațiile aduse preotului Poduț, care au și fost recunoscute de acesta și pentru care a primit avertisment și dojană arhierească (pedeapsă prevăzută de art. 50, lit. a din Regulamentul de procedură al instanțelor disciplinare și de judecată ale B.O.R).

O altă parte a acuzațiilor nu a putut fi probată, iar unele plângeri din petiție nu reflectau, în fapt, nemulțumiri ale credincioșilor din parohie (cum ar fi faptul că slujba începe la ora 09.00). În concluzie, nu există decât o singură reclamație făcută de domnul Vasile Huminiuc, cea din anul 2012, care a și fost soluționată la timpul respectiv de instanțele bisericești, în deplină conformitate cu procedurile aflate în vigoare.

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Iașilor

Textul Ştiri.Botoşani.Ro, aici:

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Proiect de lege: Minorii de 17 ani, cu permis, ar putea conduce alături de un însoțitor cu experiență!

Miercuri, 24 Aprilie 2024
67

Comisiile juridică și pentru apărare din Senat au aprobat un proiect de lege care permite minorilor de 17 ani, cu permis categoriile B și BE, să conducă cu un însoțitor cu experiență de...

Polițiștii dintr-o localitate din Botoșani au discutat cu elevii pe tema siguranței online! (Foto)

Miercuri, 24 Aprilie 2024
78

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Flămânzi alături i-au vizitat pe copiii din cadrul Școlii Gimnaziale ”Ion Bojoi” din localitate. Prin intermediul activităților educa...

Elevi ai unui liceu tehnologic din județ au învățat, alături de alți colegi din țară, cum să combată șomajul

Miercuri, 24 Aprilie 2024
70

106 elevi de la 13 licee din 11 localități au lucrat în echipe, în cadrul workshop-ului virtual JA Social Innovation Camp, organizat de Junior Achievement (JA) România ca parte a p...