Deputaţii jurişti au trecut legea lui Dragnea. Amenzi de până la 100.000 lei!

Deputaţii jurişti au trecut legea lui Dragnea. Amenzi de până la 100.000 lei!
Legea defăimării, propusă de Liviu Dragnea, a trecut de votul Comisiei Juridice. Defăimarea ar urma să fie amendată cu până la 100.000 de lei.

Iniţiativa legislativă a trecut anterior de Senat şi urmează să intre la vot în plenul Camerei Deputaţilor, care este for decizional.

Conform dcnews.ro, l
egea inițiată de președintele PSD prevede că în cadrul Consiliului Naţional pentru Combarerea Discriminării se va înfiinţa Departamentul pentru Promovarea Demnităţii Umane şi Toleranţei care va avea rol de prevenire şi sancţionare a defăimării sociale, definită ca "fapta sau afirmaţia prin care o persoană este pusă în situaţie de inferioritate pe temeiul apartenenţei sale la un grup social".

Deputaţii jurişti au decis ca sancţiunile aplicate de acest Departament să fie cele prevăzute în Ordonanţa Guvernului 137/2000, adoptând un amendament depus chiar de Liviu Dragnea. Faptele sau afirmaţiile sunt sancţionate cu amendă de la 1.000 lei la 30.000 lei, dacă discriminarea vizează o persoană fizică, respectiv cu amenda de la 2.000 lei la 100.000 lei, dacă discriminarea vizează un grup de persoane sau o comunitate", se arată la Articolul 26 al Ordonanţei de Guvern menţionate.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Polițiștii dintr-o localitate din Botoșani au discutat cu elevii pe tema siguranței online! (Foto)

astăzi, 19:23
29

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Flămânzi alături i-au vizitat pe copiii din cadrul Școlii Gimnaziale ”Ion Bojoi” din localitate. Prin intermediul activităților educa...

Elevi ai unui liceu tehnologic din județ au învățat, alături de alți colegi din țară, cum să combată șomajul

astăzi, 18:56
24

106 elevi de la 13 licee din 11 localități au lucrat în echipe, în cadrul workshop-ului virtual JA Social Innovation Camp, organizat de Junior Achievement (JA) România ca parte a p...

Acțiune comună a polițiștilor din județ pentru menținerea ordinii, au fost aplicate zeci de sancțiuni!

astăzi, 18:14
40

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au organizat astăzi, 23 aprilie 2024, o acțiune cu efective mărite  împreună cu cei ai Secțiilor de Poliție Rurală arondate, a ...